Dar, contrar aşteptărilor unora, Teo nu a slăbit, ci îşi păstrează aceeaşi siluetă pe care o cunoaştem dintotdeauna. Recent, ea a apelat la ajutorul medicului Cătălin Copăescu – recunsocut drept cel mai bun specialist român pe chirurgie bariatrică (chirurgia obezităţii). Mulţi au condamnat-o pe Teo că s-a grăbit, că organismul ei era prea slăbit pentru a recurge la o altă intervenţie chirurgicală. Acestora, ea le-a răspuns:
„Din toate cele mici şi mărunte facem mari şi armăsare. Citesc despre mine în ziare că sunt în pericol, că nu trebuia să mă operez, că eram încă slăbită după operaţia de acum trei ani. Eram slăbită, aşa e, doar ca psihic. Numai cei care mă cunosc îndeaproape ştiu că am rămas cu urmări fizice evidente şi că lupta e acum aceea de a remedia ce mai e de remediat. Trebuie să reconstruim muşchiul abdomenului, secţionat de prea multe ori pentru a se mai putea reface. Asta ar fi visul meu şi al medicului meu, Cătălin Copaescu, unul dintre cei mai mari medici din lumea asta, căruia îi ştiam numele de mulţi ani şi la care nădăjduiam să ajung, într-o bună zi. Cred în el. Cred în modestia lui şi în răbdarea lui, în bunul simţ şi în bunătatea care m-a determinat să mă încred complet în paşii pe care mi-a descris că trebuie să-i urmăm. Nu m-am operat că să slăbesc. Puteam să trăiesc şi aşa, mulţumită chiar. Dar dacă o scădere semnificativă în greutate ar înlesni refacerea acestui muşchi, de ce să nu încercăm? Doar pentru că iar scriu ziarele că nu trebuia? Că sunt opinii şi opinii? Am trecut prin prea multe ca să mă emoţionez la părerea oricui, în afară de cea a medicului meu. Am postat pe Facebook poze din 23 şi 24 decembrie, în care eram în perfectă stare. Am împodobit bradul împreună cu fiica mea, am râs şi am glumit cu tata, la telefon”, a povestit Teo pe blogul său.