Cătălin Măruţă a ţinut să-i spună soţiei sale cât de mult o iubeşte şi o preţuieşte, mai ales că miercuri cântăreaţa a stat mai tot timpul în bucătăria unui restaurant din Capitală unde, alături de alte vedete, a gătit pentru clienţi. Totul pentru a strânge fonduri pentru Camelia, dansatoarea de step care a impresionat publicul la „Românii au talent”. Tânăra visează să-şi cumpere o casă, iar echipa „La Măruţă” o ajută să strângă aceşti bani.
„Te iubesc mult de tot, dar astăzi mai mult ca oricând pentru că ai stat în bucătărie”, i-a spus Cătălin Măruţă soţiei sale.
Andra i-a „întors” declaraţia, însă l-a certat pe soţul ei că îi face astfel de declaraţii doar cu ocazii speciale şi nu în fiecare zi, aşa cum şi-ar dori ea.
„Te iubesc foarte tare, şi numai de sărbători trebuie să îmi spui asta”, l-a apostrofat solista.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News