Alex Abagiu și Radu, prietenul lui, și-au luat măsuri extreme pentru periplul din Asia. Și au fost mai mult decât inventivi, așa că au făcut rost de un „gel pentru astronauți’.
„Avem un gel făcut pentru astronauți. La astfel de experiențe suntem supuși aici, încât avem nevoie de medicamente pentru astronauți. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla în Asia Express și de ce poți avea nevoie!’, spune Radu, potrivit VIVA!
„Noi mâncăm în Asia Express tot soiul de prostii. Pe te miri unde și te miri de la cine. Șansele să iei o bacterie, un microb sunt foarte mari. Când le-am zis prietenilor din țară că plec în Asia Express, toți s-au străduit să îmi facă rost de acest gel miraculos, pe care trebuie să îl car tot timpul la mine. Ideea cu el este că are capacitatea de absorbție a tuturor microbilor din stomac și reglează lichiditatea…ca să fiu cumva plastic în exprimare’, a mărturisit Alex Abagiu.
Concurenții au la dispoziție un singur dolar pe zi pentru a își asigura mâncarea, transportul sau cazarea. Asta pe lângă misiunile zilnice.
„Gina e inventivă când vine vorba de mâncare! Așa că sigur nu strică să avem un astfel de gel la noi. Există perioade de 24 de ore în care nu apuci să mănânci nimic și o perioadă în care simți că trebuie să recuperezi lipsa asta de mâncare, dacă ai șansă să ajungi la o mai masă îndestulată. Și atunci fluctuațiile astea de …azi mănânc, mâine poate nu apuc să mănânc nimic, pot crea un disconfort. Ne ajută psihic să știm că avem o salvare”, au adăugat cei doi.
Premiera sezonului 3 va avea loc sâmbătă, 15 februarie, de la ora 20.00
Ceilalți concurenți din emisiune sunt: Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh.