Adela și Radu Vâlcan sunt căsătoriți de mai mulți ani și au împreună trei băieți. Mezinul a venit pe lume la începutul lunii iulie, anul acesta.

„Nu există un secret, e o bună organizare. Și când spun asta mă gândesc și la oamenii pe care-i delegi pentru lucrurile pe care nu e neapărat necesar să le faci tu. Spre exemplu, în ceea ce ne privește, ne-am organizat în felul următor: dimineața, după ce-l alăptez pe cel mic, îl culc și îi las un biberon de lăptic pentru următoarea masă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În timpul acesta, Radu duce copiii la grădiniță, apoi ne întoarcem și-mi reiau rolul de mămică lăptăreasă. Pe cei mici îi luăm la 16 de la grădiniță și e adevărat că atunci începe un pic haosul.

Dar, cât am fost în izolare, ei au locuit în altă parte și ne-am dat seama ce tristă e o casă fără urletele celor mici. Încercăm să ne bucurăm de perioada asta de hărmălaie, că nu știm cât mai durează. Copiii cresc și ți se face dor să fie casa așa plină și cu viață în ea”, a declarat Adela Popescu într-un interviu acordat revistei VIVA!

„Nu știu dacă mi s-a părut mai ușor cu Adrian, pentru că aveam experiență și eram mai liniștită sau el a fost un bebeluș cuminte. Din fericire, ceilalți sunt doi și au de rezolvat treburi între ei, așa că nu prea îi interesează de cel mic decât să-l pupe și să-l mângâie puțin.

Am făcut și niște reguli, pentru că ei merg la grădiniță și nu vrem să aducă tot felul de viroze. Au voie să-l mângâie și să-l pupe doar pe piciorușe, încercăm să păstrăm un pic distanța din punctul ăsta de vedere.

Dar e un bebeluș cuminte, nu știu dacă e așa fiindcă mă simte pe mine sau eu sunt liniștită pentru că el e cuminte și bun și mănâncă, și ia în greutate”, a mai adăugat prezentatoarea de la „Vorbește Lumea”.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News