Mihaela Rădulescu s-a trezit că este ţinta jignirilor lui Radu Mazăre, care a declarat într-o emisiune TV că o consideră „o haimana”, pentru că bărbatul ei a prins-o în pat cu un altul.
„Aaa… Nu mă întrebaţi despre Mihaela Rădulescu. Eu sunt bun prieten cu Elan şi am fost prieten şi cu ea. Am mers chiar la ea acasă şi îmi gătea, până să facă ce a făcut. E o haimana! A prins-o bărbatul ei cu altul în casă, femeie cu copil”, a spus Radu Mazăre la România TV.
Diva de la Monaco a avut o primă reacţie de aceeaşi magnitudine, încadrându-l pe edilul Constanţei în categoria bărbaţilor fără caracter şi fără educaţie de la care „rişti să-ţi iei o flegmă sau un dos de palmă”.
După câteva ore însă, vedeta s-a mai calmat şi a postat fanilor ei de pe Facebook un mesaj neutru, în care scrie că universul ei va fi întotdeauna guvernat de iubire, indiferent cine o va jigni.
„Tot eu… Indiferent câţi bărbaţi mă vor jigni, oricâţi prieteni m-ar trăda şi oricât de prost alcătuită ar fi lumea, uneori…. Iubirea mea rămâne mereu întreagă şi o dăruiesc oricui vrea să-şi bucure sufletul”, a scris Mihaela Rădulescu pe Facebook.