Unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de la Antena 1, Dan Negru, are un preferat pentru meciul de diseară dintre Steaua şi Chelsea.
Din păcate, acesta nu are cum să intre în teren. Este vorba despre una dintre legendele fotbalului românesc, Dan Petrescu.
„În seara asta mizez pe singurul român care a jucat şi la Steaua şi la Chelsea. Pe când încă juca în Anglia, l-am chemat la o emisune -„Marea Provocare”- deşi eram convins că ne va refuza pentru că invitatul, oricare ar fi fost el, trebuia să se îmbrace într-un costum de albinuţă şi în fund să aibe înfipt un ac cu care să spargă cât mai multe baloane. Jucător de Premier League, ne-a refuzat… După două zile, printr-un sms aflu că Dan acceptă invitatia… Apoi am aflat motivula…
Ducându-se acasă, a povestit familiei de oferta pe care i-am făcut-o şi fetiţa lui, Rebeca, aflând asta, a început să facă un tămbălau de nedescris, că ea ştie emisunea, că ea vrea la emisiune, că nu se poate altfel,bla bla bla… M-a mişcat profund gestul lui Dan.
S-a îmbrăcat în albinuţă deşi ştia că poza lui cu un ac în fund putea să apară oricând în The Sun – era încă vedetă la Southampton – abia plecat de la Chelsea. Pentru Dan a contat mai mult privirea şi bucuria puştoaicei care stătea în culise, în spatele camerelor de luat vederi şi savura fiecare moment…
Am filmat, am râs, le-am făcut poze,”albinuţa” şi Rebecca, am făcut şi super audienţă. Fotografia de mai jos e făcută atunci. Azi, Rebecca e o domnişoară în toată firea şi tatăl ei, Dan Petrescu e singurul român care a cunoscut succesul şi la Steaua, şi la Chelsea”, a comentat Dan Negru pe un site de socializare.
Citeşte şi:
Uite ce “zgârcit” e Dan Negru!
Dan Negru a primit „CEA MAI MIŞTO” DECLARAŢIE DE DRAGOSTE… de la UN BĂRBAT