Libertatea: Care sunt slăbiciunile tale culinare? Greşesc dacă spun… prăjiturile, ciocolata?

Florin Dumitrescu: Surpriză, nu este vorba despre dulciuri! Mănânc foarte rar dulciuri, şi asta pentru că nu vreau să ajung ca Scărlătescu. (râde) De aceea, când ajunge în faţa noastră, la jurizare, un desert şi trebuie să-l gust, mă bucur de el mai mult decât ceilalţi. Dar ceea ce mă face să mă simt vinovat, după ce am mâncat, sunt hamburgerul cu cartofi prăjiţi şi sushi. De fiecare dată când îmi comand sushi, toţi au impresia că am luat pentru mai multă lume, iar eu comand, de fapt, doar pentru mine cantitatea ideală pentru 4 persoane!

Să ne închipuim că trebuie să ţii regim… La ce nu ai putea renunţa nici în ruptul capului?

N-aş putea renunţa la pâine. Mi se pare că orice mâncare fără pâine nu e mâncare. Pâinea e totul pentru mine şi familia mea. Dacă ar trebui să renunţ la pâinea proaspătă, cu coaja crocantă, mirosul ei, miezul pufos, gustul dulceag, lucrul acesta m-ar urmări până când, în cele din urmă, aş renunţa la dietă.

Dacă ai putea pleca într-o vacanţă culinară prin lume, unde ai merge?

Franţa, Japonia, Peru, SUA. În Franta aş merge să mănânc în restaurantele cel mai bine cotate, pentru experienţa Fine Dining. În Japonia aş merge doar pentru că îmi este dor de un sushi bun. În Peru trebuie să ajung pentru că de acolo pleacă ideile cele mai tari şi combi­naţiile cele mai interesante. Iar în SUA aş merge pentru că acolo sunt bucătării adunate din toată lumea. Dacă ai chef de mâncare vietnameză sau coreeană, italienească sau fran­ţuzească, le găseşti pe toate pe aceeaşi stradă.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Care sunt ultimele preparate care te-au uluit?

Am început să fiu atras de mâncarea românească, de tradiţiile noastre. Mi-am antamat un porc pentru Crăciun. (râde) Şi pot să spun că am devenit un mare fan mămăligă!

Care au fost cele mai neplăcute preparate pe care ţi-a fost dat să le guşti în timpul emisiunilor?

Cel mai neplăcut sentiment pe care îl ai ca jurat e să vezi o farfurie extraordinar de frumoasă, dar care nu excelează la capitolul gust. Cea mai neplăcută experienţă, de-a dreptul mizerabilă, rămâne cea cu carne de crocodil, din primul nostru proiect TV. Nimeni nu a bătut până acum crocodilul, din acest punct de vedere!

Ce obişnuieşti să găteşti pentru familia ta?

Paste! Dacă fac paste, sunt fericite toate trei, şi soţia, şi fetiţele. Cele mici mănâncă paste cot la cot cu Cristina. Mai nou, de câteva zile, Cristina mi-a cerut să-mi cumpăr tot ce am nevoie pentru o porţie de melci. Nu ştiu de unde i-a apărut pofta asta, dar mă bucură!

«Şi acum, când mai vorbim despre pipote, Scărlătescu ne înjură»

Ce-ai pune pe masă la o cină romantică? Dar în cazul unei seri cu băieţii?

La prima întrebare, nu cred că sunt cel mai în măsură să răspund, dat fiind faptul că prima masă la soţia mea acasă a fost o mâncare de cartofi! La o seară cu băieţii trebuie să avem burgeri, sushi sau grătare. Neapărat!

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

S-a întâmplat să gătească Bontea sau Scărlătescu ceva care nu ţi-a plăcut?

Şi acum, când mai vorbim de-spre pipote, Scărlătescu ne înjură! A făcut odată Scărlătescu, în platoul emisiunii, o oală de pipote de pui, în care nu a pus doar el sare, au mai pus vreo 8 persoane, pe care tot el le-a rugat ca, din când în când, să potrivească mâncarea. La final, ne uitam unul la altul şi ne întrebam cine a pus pipote în oala de sare. (râde)

La celebrele voastre partide de poker din pauze, ce-ai pierdut de-a lungul timpului?

Nu am avut voie să gust din prăjituri, la filmarea “Chefi la cuţite”, a trebuit să mănânc mai multe farfurii cu mâncare sau să fac nişte abdomene… mai speciale. Am pierdut şi bani, dar sume foarte mici, simbolice.

Cătălin Scărlătescu: «Bontea vrea să facă o carieră în poker, se şi vede câştigător de mare turneu»

Cătălin Scărlătescu

Libertatea: Care sunt slă­bi­ciunile tale culinare? La ce bombă ca­lorică nu rezişti?

Cătălin Scăr­lă­tes­c­u: Am multe slăbiciuni culinare, dar peş­tele e favoritul meu. Este un gust care mă urmăreşte din copilărie şi nu are nici o legătură cu cariera mea. Iar dacă vorbim de calorii, nu aş rezista niciodată unui hamburger. Din fericire, îi fac pe cei mai buni!

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

Să ne închipuim că trebuie să ţii regim… La ce nu ai putea renunţa?

Mai bine să nu ne închipuim nimic, mie îmi place mâncarea!

Te-ai chinuit vreodată cu vreo dietă?

Uitaţi-vă puţin la mine… aveţi senzaţia că am ţinut vreo dietă? Am încercat o dietă bazată pe legume, a şi funcţionat o vreme, dar meseria şi faptul că nu am fost consecvent m-au tras înapoi.

Dacă ai putea pleca într-o vacanţă culinară prin lume, unde ai merge?

Toate vacanţele mele sunt culinare! Anul trecut am fost în Mexic şi Portugalia, iar anul acesta, în Caraibe.

Care sunt ultimele preparate care te-au uluit?

Am găsit în Russian Bay Poros, din Grecia, un superdressing pentru frigăruile de porc. Iar în port, în Porto, un peşte savuros la grill, cu mai multe sosuri.

Te-ai gândit să profiţi că eşti celebru şi să deschizi o şcoală de cooking sub numele tău?

M-am gândit şi încă mă gândesc. Dar pentru a face acest lucru, trebuie multă pregătire. În plus, îmi doresc ca studenţii chiar să înveţe lucruri utile, pe care să le folosească în carieră. O şcoală nu e un lucru uşor şi implică o mare responsabilitate. Nu aş vrea să fiu o fabrică de diplome.

Care au fost cele mai neplăcute preparate pe care ţi-a fost dat să le guşti în emisiune?

Multe, foarte multe, dar încerc să nu-mi aduc aminte decât de cele foarte gustoase.

Cu ce… reţetă ai cuceri o femeie?

Nu am “reţete” de genul ăsta, nu cu asta îmi place să cuceresc o femeie.

Sunt deja faimoase partidele voastre de poker din pauze… Tu ce-ai câştigat şi ce-ai pierdut de-a lungul timpului?

Am pierdut foarte puţini bani, eu joc mai mult de distracţie. Bontea vrea să facă o carieră în poker, se şi vede câştigător de mare turneu. (râde)

Sorin Bontea, «victima» colegilor: cum pierde, cum face abdomene

Sorin Bontea

Libertatea: Care sunt slăbiciunile tale culinare? La ce bombă calorică nu rezişti?

Sorin Bontea:  Deşi nu prea am preferinţe culinare, pentru că-mi place mâncarea bună în general, am o slăbiciune pentru peşte, ciorbe şi preparate din vită.

Dacă ai putea pleca într-o vacanţă culinară prin lume, unde ai merge?

Am avut ocazia să colind multe ţări şi să învăţ din tradiţia culinară a multor popoare, în special în perioada în care am lucrat ca bucătar pe vase de croazieră. Îmi place bucătăria asiatică, dacă ar fi să aleg o ţară, ar fi din acea zonă, cu siguranţă.

Care au fost cele mai neplăcute preparate pe care ţi-a fost dat să le guşti în timpul emisiunilor?

Foarte multe! Primul care-mi vine în minte e un preparat cu quinoa. A mai şi trebuit să mănânc tot din farfurie, pentru că pierdusem un pariu în faţa colegilor mei, Florin şi Cătălin. Nu mi-a plăcut deloc. Pe lângă faptul că era foarte mult în farfurie, nu era nici bine gătit!

Ce obişnuieşti să găteşti pentru familia ta?

Acasă, de obicei, găteşte soţia, iar eu preiau frâiele doar când am cereri speciale, cum ar fi o carne de vită, paste pentru copii sau vreun preparat asiatic.

Ce-ai pune pe masă la o cină romantică? Dar în cazul unei seri cu băieţii?

Cel mai mult contează compania, nu? Oamenii sunt cei care fac atmosfera, ei sunt cei care dau culoare unei întâlniri, mâncarea poate fi doar un pretext. Sigur că o mâncare bună poate da un plus de savoare, însă gusturile diferă. Pentru o cină romantică aş recomanda chiar felul preferat al celor doi, care poate diferi de la caz la caz. Iar pentru întâlnirile cu prietenii… burgerii!

Jucaţi poker în platou, în pauze. Ce-ai câştigat şi ce-ai pierdut de-a lungul timpului la partidele încinse cu colegii?

În general, noi jucăm pe pedepse. Am pierdut de câteva ori şi a trebuit fie să fac abdomene, fie să mănânc tot din farfurie, la jurizare.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI