„Eu am dat probe la Maria Mirabela, anunțate la ziar, care au adunat erau sute de copii, timp de câteva zile, la Buftea. Tata nu a avut niciodată o relație de prietenie cu Gopo, chiar dacă fusese cameraman la nenumărate producții cinematografice românești. Mai mult, fratele lui Gopo era operator, deci avea aceeași meseria ca și tata, iar Gopo lucra cu fratele lui.
Avantajul meu era că am trăit în lumea aia, am copilărit pe platourile de filmare, eram dezinvoltă”, a declarat Medea Marinescu.
„Cred că Gopo ne-a ochit de atunci și ne-a rechemat. Și știu că i-a zis mamei să mă aducă îmbrăcată chiar cu hainele cu care venisem, inclusiv pălăriuța roșie cu căptușeală ecosez. Ca în Maria Mirabela.
Ce știu sigur este că Gopo m-a iubit foarte mult. Era un om foarte cald, se juca cu noi, ne lua în brațe, vorbeam foarte mult. Un copil simte când este iubit. Am un desen de la el, pe care mi-a scris: „Mirabelei, celei dulci, cu dragoste de la un admirator”.
M-a iubit foarte mult. M-a sunat și cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi, la o vizionare cu Maria Mirabela în Tranzistoria, dar eu eram deja preocupată de pian, aveam concerte și nu m-am putut duce.
Stăteam ore în șir până să filmăm. Mergeam dimineață pe platou și filmam după prânz. El se plimba cu noi pe platou, niciodată nu vedea decorul urător, care era în lucru, decât cu noi și ne întreba ce părere avem. Avea un talent fantastic, desena super și ni-i făcea din plastilină pe Oachi și pe Omide, iar de acolo începea să născocească povești și situații care aveau legătură cu scenariul. Iar noi jucam situația aceea și o filmam. Nu stăteam cu scenariul în mână, dimpotrivă, a interzis să învățăm replicile.
La prima ediție a „Premiilor Gopo” am fost invitată să spun câteva cuvinte și am zis atunci că m-aș bucura să mai întâlnesc acel cineast care să mai aibă ceva de spus și peste mulți ani. Lumea a înțeles atunci ce voiam să spun.
Am învățat să nu mă bucur de succesul de moment. Dacă veți vorbi peste 30 de ani despre un film pe care îl iubiți acum înseamnă că acel film este un succes”, a mai spus actrița.