“Acum sunt bine, am fost internat la un spital din Turcia, cu preinfarct. Credeam că mă voi întoarce acasă într-un coşciug”, ne-a declarat Cătălin ieri. Contactat de reporterii ziarului Libertatea, un medic cardiolog, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, îl avertizează pe Bote să o lase mai uşor cu stresul şi cu munca. “E clar că toate aceste episoade medicale şi-au pus amprenta pe muşchiul inimii. Trebuie să-şi facă un control amănunţit şi să vadă în ce momente apar preinfarcturile. În cazul lui e clar că de la stres. Nu există un tratament care să te pună pe picioare atât de repede, încât să te întorci la muncă după numai opt zile. Următorul preinfarct îi poate fi fatal!”. Cătălin nu poate sta însă departe de ameţitoarea lume mondenă: “Nu pot sta în pat. Doctorii mi-au zis că aş avea nevoie de un by-pass la inimă, dar îmi e frică să nu mor pe masa de operaţie”.
Problemele au debutat în 2002
Problemele cu inima ale lui Cătălin au debutat în 2002, înaintea Festivalului de Modă de la Iaşi. Atunci, el a fost salvat de menajera lui, care l-a găsit leşinat în pat. Şi în 2010, anul în care Bote a fost implicat în mai multe proiecte, designerul a ajuns din nou pe patul de spital, cu acelaşi diagnostic. Iar anul acesta, în luna iunie, designerul a văzut din nou moartea cu ochii.