„Mi l-a recomandat cineva. Îmi injectasem în buze o soluţie care nu putea fi scoasă decât prin operaţie. Am fost şi sunt foarte mulţumită de intervenţie mai l-am recomandat ulterior şi altei fete. Eu nu am ştiut de povestea asta. Nici nu am avut vreo problemă, chiar îi mulţumesc că m-a scăpat de problema pe care o aveam. Ştii cum e, când te duci la medic şi ai o problemă nu stai să ceri diplome”, a declarat Gina Pistol la postul Acasă TV, la emisiunea „Poveştiri adevărate”.
Se pare medicul Călin Doboş este medic specialist în chirurgie maxilo-facială, este în ultimul an de rezidenţia şi, conform Colegiului Medicilor, el nu ar avea dreptul să opereze decât în prezenţa unui medic avizat să facă astfel de intervenţii.
Colegiul Medicilor şi Poliţia desfăşoară anchete în acest caz.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!