Cea mai nouă campanie a brandului de lenjerie Fredericks o are ca imagine pe Megan Fox, cea care este atât ambasadorul brandului cât și director de creație. Campania publicitară din această toamnă este prima în care apare Megan după nașterea celui de-al treilea copil al său, Journey.
Totuși, ea a dezvăluit recent că i-a fost foarte greu să revină la formele și greutatea dinainte de naștere și a descris experiența ca fiind ”groaznică”. „Am lucrat foarte mult. De data aceasta, a fost o luptă pentru mine și au fost doar o mulțime de plimbări și foarte mult alergat. A fost ingrozitor”.
Megan Fox, care pe lângă Journey mai are doi băieți, Noe, de patru ani, și Bodhi de trei ani, a adăugat că nu a dormit aproape deloc în ultimul an pentru că a trebuit să aibă grijp de nou-născutul pe care încă îl alăptează, și cei doi băieți mai mari care sunt plini de energie.
„Nu am dormit de aproape un an. Încă îl mai alăptez pe Journey și se trezește tot timpul noaptea, iar apoi ceilalți doi vin și mă trezesc și ajung și ei în pat cu mine”.
Actrita de 31 de ani este căsătorită cu Brian Austin Green din 2010. În august 2015, Megan a depus actele de divorț, dar șase luni mai târziu s-au împăcat și au anunțat că vor avea cel de-al treilea copil.
Megan a recunoscut că a fost motivată să piardă greutatea acumulată în timpul sarcinii pentru că știa că trebuie să realizeze o nouă campanie pentru promovarea brandului de lenjerie intimă.
Citește și: VIDEO| Român filmat în Londra în timp ce fura din donațiile pentru Cancer Research
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!