În ziua în care filmul „Întregalde” avea premiera la Alba-Iulia, Luca Sabin, 79 de ani, s-a trezit dimineața la ora patru pentru a-și aranja la loc căpițele de fân distruse de furtună cu o seară în urmă. A muncit la ele toată ziua, a avut grijă de gospodărie, apoi „și-a pus hainele alea bune și a venit la premieră”, povestește regizorul Radu Muntean pe scenă la Festivalul de Film Independent Anonimul. 

Spre dezamăgirea publicului, care ar fi vrut să-l vadă pe scenă, Luca Sabin n-a putut participa și la festivalul din Deltă.

„Revelația din film”

Filmul urmărește trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an pentru a duce alimente sătenilor izolați. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, Alba, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează.

Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil.

Acest bătrân senil e Kente Aron, rolul jucat de Luca Sabin, bătrânul din satul Râmeț, de lângă Întregalde. Luca Sabin nu e actor, dar „e o revelație în film” și devine punctul central al poveștii lui Muntean; o poveste cu tendințe de thriller, dar plină de autenticitatea oamenilor uniți prin izolarea față de lume exterioară.

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

„Megastarul” a fost recrutat de Radu Muntean de pe drum, în timp ce se ducea să cosească iarba de la cimitir, împreună cu alți doi consăteni.

„Mi s-a părut că arată exact cum trebuie să fie personajul – suficient de fragil, doar că în același timp, Luca Sabin nu e deloc fragil, e un om extrem de întreg la minte, foarte ascuțit și în mare formă fizică, deși are 79 de ani. Muncește de dimineața până seara. A vrut să facă, i-a plăcut să joace în film. Și ca bonus a avut și meseria personajului pe care-l interpreta: a fost tăietor de lemne”, povestește regizorul.  

Poveștile lui Luca Sabin și-au făcut astfel loc în scenariul scris deja. „Le-am cules de la el, ca Vasile Alecsandri, înainte de filmare”.

„Nu știa că există Simona Halep”

Deși Luca Sabin a trăit o viață într-un sat izolat de munte, camerele de filmat care dintr-odată îl urmăreau pe el, luminile agățate prin copaci și o armată de oameni în jurul lui nu i-au redus însă talentul înnăscut al unui om care, spune Muntean, nu știa că există cineva pe nume Simona Halep.

„El e un om complet deconectat de realitatea asta care ne este nouă familiară. A văzut pentru prima oară o cameră, iar camera aia se mai și învârtea și în jurul lui, în mașină”.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
„Megastarul” din filmul lui Radu Muntean: un sătean din Apuseni, de 79 de ani, care nu auzise de Simona Halep
Radu Muntean, pe scenă la Anonimul. Marți, 10 august 2021

„Am tras și câte 40 de duble la unele cadre” 

Regizorul recunoaște că i-a fost teamă ca Luca Sabin să nu renunțe brusc la filmări. „Te aștepți ca la un moment dat să spună: «Domne, știi ceva, eu nu mai vin». Exista riscul ăsta și am fost extrem de stresat pe parcursul filmului”. Dar Luca Sabin n-a renunțat, în ciuda unor zile mai dificile. 

„S-au tras și câte 40 de duble la unele cadre, dar el a înțeles foarte repede că eu trebuie să fiu mulțumit și că, până când nu zic «Tras», nu plecăm acasă. Mi s-a părut că a fost mai bun cu fiecare zi de filmare. Avea o căscuță în ureche și comunicam cu el în timpul cadrului. Nu poți să-i dai unui actor neprofesionist să învețe text, îl va spune foarte artificial, și atunci e nevoie să comunici. Au fost momente în care nu trebuia doar să-și povestească întâmplările, trebuia să fie mai moale, mai melancolic. A fost mai complicat un pic, s-a stresat mult și el”, povestește Radu Muntean în fața celor peste o mie de spectatori care i-au urmărit filmul la Anonimul. 

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Deși joacă rolul unui bătrân senil, Luca Sabin este un om serios, respectat în comunitate și cât se poate de lucid. „Am insistat foarte tare ca el să înțeleagă că nu se joacă pe sine, ci că joacă un personaj care este diferit de el”, explică Muntean.

„Megastarul” din filmul lui Radu Muntean: un sătean din Apuseni, de 79 de ani, care nu auzise de Simona Halep
Radu Muntean, în timp ce-i dă explicații regizorale lui Luca Sabin

Personajul Kente e gay

Întrebat de ce personajul interpretat de Luca Sabin e gay, Muntean a spus că a încercat, în acest fel, să vorbească despre prejudecățile orășenilor față de cei de la sat și invers. „Și una dintre prejudecăți este și asta. E foarte exotic să fie un gay în sat, acolo, nu pare posibil așa ceva, nu?”.

Personajul interpretat de Luca Sabin, despre care se menționează doar fugitiv, în film, că ar fi gay, este inspirat, explică regizorul, dintr-un documentar făcut de el în 1994, cu titlul Lindenfeld 1994

Luca Sabin a acceptat că joacă un personaj senil și gay. Mai mult, a acceptat să apară dezbrăcat în fața camerei, într-o scenă în care, întors după noaptea friguroasă petrecută în pădure, Kente este dezbrăcat și spălat de vecina lui. În realitate, vecina este chiar soția lui Luca Sabin.

„Viața lui nu s-a schimbat după film”

Regizorul, cunoscut în special pentru „Boogie” (2008) și „Marți, după Crăciun” (2010), spune pe scena de la Anonimul că nu crede că filmul în care a jucat îi va schimba în vreun fel viața lui Luca Sabin.

„Nu-mi imaginez în niciun fel că viața lui s-ar schimba cu adevărat. Poate un pic, acum, are sentimentul că s-a deschis așa, un mic portal, dar se va închide foarte rapid înapoi și el își va continua viața așa cum și-a trăit-o cei 79 de ani. De dimineața până seara muncește în gospodărie. Are patru copii, patru nepoți, are o viață împlinită”.

„Megastarul” din filmul lui Radu Muntean: un sătean din Apuseni, de 79 de ani, care nu auzise de Simona Halep
Maria Popistașu și Alex Bogdan

Filmul „Întregalde”, în cinematografele din România și la New York

Selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, filmul a avut premiera națională la Cluj, în cadrul TIFF și va putea fi văzut în cinematografele din țară până pe 20 august. 

„Întregalde” va face parte din selecția oficială a New York Film Festival alături de alte 31 de producții din 31 de țări.

Scenariul a fost scris împreună cu Alex Baciu și Răzvan Rădulescu, iar din distribuție mai fac parte: Maria Popistașu, Ilona Brezoianu și Alex Bogdan. „Întreaga echipă l-a adoptat pe Luca Sabin ca și când ar fi fost un actor”, spune regizorul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Limba care se aseamănă foarte mult cu româna, dar care mai este vorbită de numai 2800 de oameni. E folosită în 4 țări din Europa, nu foarte aproape de România. Cum se spune, de fapt, ochi, măr sau masă
FANATIK.RO

I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Aplicația care te scapă definitiv de statul la coadă pentru returnarea ambalajelor. Nu te vei mai enerva dacă nu merg aparatele SGR, nu mai ieși din casă și primești și bani
FANATIK.RO
Aplicația care te scapă definitiv de statul la coadă pentru returnarea ambalajelor. Nu te vei mai enerva dacă nu merg aparatele SGR, nu mai ieși din casă și primești și bani
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI