Iubita prințului Harry a ajuns la Londra cu câteva zile înainte de nunta, care va avea loc sâmbătă la biserica St Mark din Englefield, Berkshire. După ce a aterizat pe Aeroportul Internațional Heathrow, Meghan a fost condusă direct la Palatul Kensington.
În aceeași zi, actrița din Suits avea o întâlnire cu un vlogger, dar a anulat întrevederea, iar câteva ore mai târziu un Range Rover a fost văzut mai târziu plecând de la Kensington.
Prezența lui Meghan alături de Harry la nunta anului din Marea Britanie este un semn clar a cât de serioasă este relația lor, mai ales că până acum actrița nu a participat la niciun alt eveniment alături de membrii Casei Regale și nu a fost fotografiată alături de nicunul dintre ei.
De altfel, abia în urmă cu câteva zile Meghan l-a însoțit pe prințul Harry la primul eveniment public de când formează un cuplu. Meghan l-a aplaudat din tribună pe iubitul ei care a participat la meciul de polo pe iarbă din cadrul turneului de la Ascot.
Prințul Harry a jucat în cadrul unui meci caritabil de polo pe iarbă, iar Meghan Markle, îmbrăcată impecabil într-o rochie neagră, l-a susținut din tribună, aplaudând atunci când acesta reușea o lovitură bună.
La nunta Pippei Middleton cu James Matthews vor participa și ducele și ducesa de Cambridge alături de cei doi copii ai lor, prințul George și prințesa Charlotte.