Un reprezentant al starului de la Hollywood a confirmat pentru revista americană People că Gibson (60 de ani) și Ross (26 de ani) vor deveni părinți la începutul anului viitor. „Mel și Rose sunt foarte încântanți de copil. El adoră să fie tată și abia așteaptă să fie din nou părinte, alături de Rose. Ultimii doi ani au fost cei mai fericiți din viața lui”, a declarat acesta.

Celebrul actor mai are șapte copii adulți, unii dintre ei fiind chiar și mai mari decât iubita lui:Hannah, Edward, Christian, William, Louis, Milo și Thomas din căsnicia lui cu Robyn Gibson și mai are și o fetiță, în vârstă de șapte ani, Lucia, cu fosta lui iubită, rusoaica Oksana Grigorieva.

Rosalind Ross și Mel s-au cunoscut după ce tânăra a venit să se angajeze la compania de producție pe care o deține Gibson. Relația dintre cei doi a inflamat familia controversatului regizor care crede că tânăra poftește, de fapt, la averea acestuia de 425.000.000 de dolari.
Rosalind „Rosey” Ross, este o scenaristă și campionă mondială la gimnastică ecvestră și e mai tânără cu 35 de ani decât celebrul actor. Campioană mondială la acrobaţii pe cal, aceasta l-a cucerit pe actor într-o vacanţă din Costa Rica. Mel e îndrăgostit ca la 20 de ani de frumoasa tinerică, după cum spun apropiații. Cei șapte copii ai actorului, cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani, sunt încântați de noua lor mamă vitregă, însă își roagă tatăl să nu facă imprudența de a se căsători fără să facă un contract prenupțial pentru a-și proteja averea.
Gibson s-a despărțit de fosta lui soție Robyn Moore în 2006 și au divorțat în 2011 după o căsnicie de 30 de ani, fiind unul dintre cele mai scumpe divorțuri de la Hollywood. Actorul a început apoi o relație cu rusoiaca Oksana Grigorieva, care i-a adus pe lume o fetiță.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI