Filmul s-a aflat printre primele zece pelicule lansate în 2018, de către Național Board of Review- instituția din SUA care „judecă” filmele. Pentru interpretarea ei, Melissa McCarthy a fost nominalizată pentru Premiile Oscar la categoria „cea mai bună actriță în rol principal”.
Filmul a reușit să adune, până pe 19 februarie 2019, încasări de 8,7 milioane de dolari în cinematografele din Statele Unite și Canada, și alte două milioane în afara acestora. La nivel mondial, încasările au ajuns la 10,7 milioane de dolari, acoperind bugetul de 10 milioane.
Acțiunea filmului „Can you ever forgive me?” începe în anul 1991, an deosebit de dificil pentru personajul principal, scriitoarea Israel. Biografia fondatoarei casei de cosmetice Estée Lauder fusese un eșec iar scriitoarea avea mari probleme financiare. Nu mai avea deloc inspirație să scrie și avea și probleme cu băutura.
Agentul ei nu reușise să-i obțină un avans pentru o nouă carte, astfel că a fost nevoită să-și vândă proprietățile și bunurile de valoare pentru a putea supraviețui. Printre acestea, o scrisoare a celebrei actrițe americane Katharine Hepburn, pe care a vândut-o Annei, proprietara unei mici librării.
În timp ce se documenta cu privire la un roman despre actrița de comedie Fanny Brice, Israel dă peste o scrisoare de la aceasta, împăturită într-o carte. Israel îi arată scrisoarea Annei, proprietara unei mici librării, dar aceasta nu îi face o ofertă prea generoasă, întrucât conținutul scrisorii nu era foarte interesant.
Din acel moment, personajul interpretat de Melissa McCarthy realizează oportunitatea și se apucă să falsifice scrisori ale unor scriitori, actori sau dramaturgi decedați, pe care le vinde.
Ce spune Melissa McCarthy despre personajul Lee Israel
„Mi s-a părut că Israel este fascinantă, am descoperit că m-am îndrăgostit de ea pe bune… Chiar am iubit-o până la sfârșit, este o poveste grozavă, Este o poveste inedită să vezi pe cineva atât de singur și care să treacă neobservat, să observi lupta ei cu viața” a spus actrița, pentru forbes.com.
Melissa McCarthy este cunoscută mai ales pentru rolurile sale din serialele de comedie, astfel că apariția ei într-o dramă a fost așteptată cu interes.
Actrița mărturisește însă că a ținut neapărat să schimbe registrul, ci pur și simplu s-a simțit atrasă de personaj.
„Nu m-am dat niciodată în vânt după asemenea genuri de film, (drame. n.r). Nu mă gândesc ce fel de film este, dramă sau comedie ci doar analizez personajul și povestea și mi-au plăcut atât de mult în acest film, încât nici nu m-am gândit că această peliculă va fi diferită față de cele în care am jucat. Pot să spun că am avut parte de multă «dramă» la slujbă, pe scenă, etc, astfel că pentru mine nu prea contează”, a mai spus actrița.
Pentru Melissa McCarthy, filmul a fost o provocare și din punct de vedere al psihologiei umane, prin prisma personajului pe care l-a interpretat.
„Ce am face fiecare din noi în anumite situații? Adică, ăsta a fost modul ei de a supraviețui. Nu a fost ca și cum ar fi văzut o mașină nouă și ar fi vrut să o cumpere. A fost… ce am fi făcut oricare dintre noi într-o asemenea situație. Și nu este fără temei să ne gândim că ajungem în situații în care, credem noi, nu ne-am putea descurca niciodată iar asta poate fi un model uman de adaptare. Cred că nimeni nu s-ar putea uita la povestea ei și să zică: eu n-aș face niciodată asta. Pentru că pentru ea a fost o încercare, de genul ce ai face într-o asemenea situație?” a spus interpreta rolului principal din „Can you ever forgive me?”.
Interperetarea din „Can you ever forgive me?” i-a adus astfel nominalizarea la premiile Oscar, la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, după ce, cu o zi în urmă înainte de decernarea premiilor, a câștigat „Zmeura de Aur”, pentru interpretarea sa slabă din alt film.
Acum, ea se luptă și pentru cel mai râvnit trofeu al cinematografiei cu:
- Glenn Close (The Wife)
- Lady Gaga (A Star is Born)
- Olivia Colman (The Favourite)
- Yalitza Aparicio (Roma)
Filmografie Melissa McCarthy – principalele pelicule în care a jucat
„Life of the Party”- 2019
„Saturday Night Live” 2017- serial TV
„Gilmore Girls – A year în the Life”- serial TV, 2016
„Ghorstbusters” – 2016
„Mike and Molly” – 2016-2019, serial TV
„The Hangover-Part III”- 2013
„Bridesmaides”-2011
„Samantha who?”- 2007-2009
„Charlies Angels”- 2.000
Câștigătorii premiilor Oscar 2019 vor fi anunțați pe 24 februarie, (25 februarie, ora 3.00 dimineața – ora României) la Dolby Theatre în Los Angeles.