Înainte să te-ntrebi de ce nu joacă Will Smith și Tommy Lee Jones rolurile principale, află că „Men in Black: International” nu este o continuare directă a primelor trei filme, ci un „spin-off”, o aventură anexă. Organizația secretă are și alți membri în afară de ei, iar acum ne axăm pe agenții H (Chris Hemsworth) și M (Tessa Thompson).
Cine sunt noile „Persoane în Negru”?
În copilărie, Molly a avut o întâlnire fulgerătoare cu un extraterestru, dar și cu Bărbații în Negru care porniseră pe urmele creaturii. Spre deosebire de oricare alt martor, fata a avut norocul să scape cu mintea neștearsă, mulțumită neglijenței cu care agenții și-au acoperit urmele.
Convinsă acum de existența „omuleților verzi” (care, de fapt, vin în toate formele și culorile), Molly a dezvoltat o reală obsesie pentru ei. Și-a dedicat întreaga viață ufologiei, dar mai ales descoperirii sediului secret al organizației Men in Black.
Acum adult, interpretată de Tessa Thompson, Molly reușește să le dea de urmă unor vizitatori nepământeni și, implicit, detectivilor îmbrăcați la costum. Îi urmărește pe cei din urmă și se infiltrează în baza lor.
Impresionată de tupeul, inteligența și dedicația fetei, conducătoarea MiB (Emma Thompson) îi oferă un costum elegant, o pereche de ochelari de soare și o nouă identitate: Agenta M.
Prima ei misiune, în care face echipă cu legendarul agent H (Chris Hemsworth), se anunță a fi floare la ureche: trebuie doar să-l însoțească pe bărbat la întâlnirea cu un extraterestru amiabil, pentru ca acesta să le înmâneze o armă. Dar avem nevoie de conflict, deci tranzacția e sabotată de niște musafiri nepoftiți care vor să pună mâna pe aceeași armă.
Începe o serie interminabilă de urmăriri, împușcături și lupte corp la corp, la capătul cărora H și M își dau seama că cineva din organizație trebuie să le fi vândut un pont vizitatorilor ostili. Printre Men in Black se află un trădător.
Premisă bună, execuție neinspirată
Premisa poate suna interesant, dar regizorul F. Gary Gray („Friday”, „Straight Outta Compton”) nu reușește să creeze tensiune atunci când e cazul. Tonul zefliu al peliculei îți dă senzația că totul e o mare glumă, iar lejeritatea cu care eroii își scutură hainele după fiecare confruntare îi face să pară invulnerabili, deci temerile spectatorilor se dizolvă definitiv.
Nici scenariul nu ne acordă luxul de-a ne acomoda cu un anumit mediu, de a înțelege sau a absorbi atmosfera vreunui loc. Călătorim ba în Paris, ba în New York, ba în Londra, ba în Marrakech și nu rămânem cu nimic de nicăieri. Ca o excursie-fulger în care ți-ai propus să vizitezi patru țări într-o singură zi. Reușești, dar cu ce amintiri rămâi?
Bomboana de pe colivă e planul întortocheat al antagonistului, pe care încă nu sunt sigur că l-am înțeles pe deplin. În apărarea mea, a încetat să-mi mai pese cu mult înainte ca acesta să fie dezvăluit.
Glume eșuate și atacuri la propriul brand
Așadar, au sacrificat tensiunea de dragul comediei, deci măcar le iese aspectul ăsta? Din păcate, nu.
Toate glumele au fost întâmpinate cu sunet de greieri la vizionarea de presă, cu excepția replicilor simpaticului Kumail Nanjiani. Comediantul îi dă glas unui extraterestru minuscul, care îi devine aghiotant lui M și care comentează întâmplările din jurul său cu un sarcasm delicios. Având în vedere că stand-up-ul e specialitatea actorului, era culmea să nu ne amuze.
În rest, scenariștii sperau să râdem de mai multe ori la aceeași poantă, anume: „Hei, de ce se cheamă Bărbați în Negru, când sunt și femei în organizație?”. Lăsând deoparte faptul că al doilea înțeles al cuvântului „man” – în engleză – e „ființă umană”, puteau să ne arate importanța agentelor strict prin faptele lor. Nu e nici haios, nici deștept să critici numele propriului tău brand, să sugerezi că ar fi misogin.
Ca să combată acest fals misoginism, creatorii au căzut în cealaltă extremă. În vreme ce agenta M e o femeie inteligentă, puternică și independentă, agentul H e un nătărău împiedicat după care colegele salivează, privindu-l ca pe un obiect sexual. O tipă chiar îl constrânge să se culce cu ea.
Corijenți la „chimie”
Prestația lui Chris Hemsworth poate fi rezumată într-un singur cuvânt: decentă. Deși australianul ne-a dovedit în „Thor: Ragnarok” că nu e doar Zeul Tunetului, ci și al Comediei, filmul de față nu-i fructifică deloc potențialul umoristic.
Tessa Thompson e singura care se remarcă din distribuție, cu toate că scenariul nu solicită prea multe nici din partea ei. E pur și simplu o prezență plăcută pe ecran, o figură charismatică, fapt ce compensează lipsa de profunzime a personajului său.
O urmărești cu drag, dar fără să legi vreo conexiune aparte, fără să te atașezi de ea. Toată caracterizarea și-o primește în primele 10 minute, după care devine o angajată MiB standard.
Interacțiunile dintre Thompson și Hemsworth ar fi trebuit să clădească dimensiunea emoțională a poveștii, dar lipsește chimia dintre ei. Par a fi simpli coechipieri, neavând altceva în comun decât munca – nicidecum buni prieteni în devenire.
O masă aspectuoasă, dar fără gust
Nu mă-nțelege greșit – „Men in Black: International” nu este un film groaznic. Pur și simplu îi lipsesc inspirația, energia, farmecul, emoția și hazul cu care ne obișnuiseră cele trei episoade dinaintea lui. E cel mai slab titlu din serie, dar nu într-așa hal încât să părăsești sala și să trântești ușa în urma ta.
Efectele speciale se ridică la nivelul așteptărilor, iar scene de acțiune sunt multe la număr, chiar dacă ineficiente. Distribuția nu e folosită la potențial maxim, dar rămâne una talentată. E posibil să te absoarbă tot misterul din jurul trădătorului MiB, dar e la fel de posibil să ghicești răspunsul devreme și apoi să privești constant înspre ceas.
Aș compara filmul cu o mâncare aspectuoasă, dar reîncălzită la microunde și lipsită de gust. Slabe șanse s-o recomanzi mai departe, dar până la urmă golești farfuria, dacă tot te-ai așezat la masă.
„Men in Black: International” are premiera în România pe 21 iunie.
Nota: 5/10