ComenteazăÎnainte să te-ntrebi de ce nu
joacă Will Smith și Tommy Lee Jones rolurile principale, află că „Men in Black:
International” nu este o continuare directă a primelor trei filme, ci un
„spin-off”, o aventură anexă. Organizația secretă are și alți membri în afară
de ei, iar acum ne axăm pe agenții H (Chris Hemsworth) și M (Tessa Thompson).
Cine sunt noile „Persoane în Negru”?
În copilărie, Molly a avut o
întâlnire fulgerătoare cu un extraterestru, dar și cu Bărbații în Negru care
porniseră pe urmele creaturii. Spre deosebire de oricare alt martor, fata a
avut norocul să scape cu mintea neștearsă, mulțumită neglijenței cu care
agenții și-au acoperit urmele.
Convinsă acum de existența „omuleților
verzi” (care, de fapt, vin în toate formele și culorile), Molly a dezvoltat o reală
obsesie pentru ei. Și-a dedicat întreaga viață ufologiei, dar mai ales descoperirii
sediului secret al organizației Men in Black.
Acum adult, interpretată de Tessa
Thompson, Molly reușește să le dea de urmă unor vizitatori nepământeni și,
implicit, detectivilor îmbrăcați la costum. Îi urmărește pe cei din urmă și se
infiltrează în baza lor.
Impresionată de tupeul, inteligența
și dedicația fetei, conducătoarea MiB (Emma Thompson) îi oferă un costum
elegant, o pereche de ochelari de soare și o nouă identitate: Agenta M.
Prima ei misiune, în care face
echipă cu legendarul agent H (Chris Hemsworth), se anunță a fi floare la ureche:
trebuie doar să-l însoțească pe bărbat la întâlnirea cu un extraterestru amiabil,
pentru ca acesta să le înmâneze o armă. Dar avem nevoie de conflict, deci tranzacția
e sabotată de niște musafiri nepoftiți care vor să pună mâna pe aceeași armă.
Începe o serie interminabilă de urmăriri,
împușcături și lupte corp la corp, la capătul cărora H și M își dau seama că cineva
din organizație trebuie să le fi vândut un pont vizitatorilor ostili. Printre
Men in Black se află un trădător.
Premisă bună, execuție neinspirată
Premisa poate suna interesant,
dar regizorul F. Gary Gray („Friday”, „Straight Outta Compton”) nu reușește să creeze
tensiune atunci când e cazul. Tonul zefliu al peliculei îți dă senzația că
totul e o mare glumă, iar lejeritatea cu care eroii își scutură hainele după
fiecare confruntare îi face să pară invulnerabili, deci temerile spectatorilor se
dizolvă definitiv.
Nici scenariul nu ne acordă luxul de-a ne acomoda cu un anumit mediu, de a înțelege sau a absorbi atmosfera vreunui loc. Călătorim ba în Paris, ba în New York, ba în Londra, ba în Marrakech și nu rămânem cu nimic de nicăieri. Ca o excursie-fulger în care ți-ai propus să vizitezi patru țări într-o singură zi. Reușești, dar cu ce amintiri rămâi?
Bomboana de pe colivă e planul
întortocheat al antagonistului, pe care încă nu sunt sigur că l-am înțeles pe
deplin. În apărarea mea, a încetat să-mi mai pese cu mult înainte ca acesta să
fie dezvăluit.
Glume eșuate și atacuri la propriul brand
Așadar, au sacrificat tensiunea
de dragul comediei, deci măcar le iese aspectul ăsta? Din păcate, nu.
Toate glumele au fost întâmpinate
cu sunet de greieri la vizionarea de presă, cu excepția replicilor simpaticului
Kumail Nanjiani. Comediantul îi dă glas unui extraterestru minuscul, care îi
devine aghiotant lui M și care comentează întâmplările din jurul său cu un
sarcasm delicios. Având în vedere că stand-up-ul e specialitatea actorului, era
culmea să nu ne amuze.
În rest, scenariștii sperau să
râdem de mai multe ori la aceeași poantă, anume: „Hei, de ce se cheamă Bărbați în Negru, când sunt și femei în
organizație?”. Lăsând deoparte faptul că al doilea înțeles al cuvântului
„man” – în engleză – e „ființă umană”, puteau să ne arate importanța agentelor strict
prin faptele lor. Nu e nici haios, nici deștept să critici numele propriului
tău brand, să sugerezi că ar fi misogin.
Ca să combată acest fals
misoginism, creatorii au căzut în cealaltă extremă. În vreme ce agenta M e o
femeie inteligentă, puternică și independentă, agentul H e un nătărău împiedicat
după care colegele salivează, privindu-l ca pe un obiect sexual. O tipă chiar îl
constrânge să se culce cu ea.
Corijenți la „chimie”
Prestația lui Chris Hemsworth poate
fi rezumată într-un singur cuvânt: decentă. Deși australianul ne-a dovedit în
„Thor: Ragnarok” că nu e doar Zeul Tunetului, ci și al Comediei, filmul de față
nu-i fructifică deloc potențialul umoristic.
Tessa Thompson e singura care se
remarcă din distribuție, cu toate că scenariul nu solicită prea multe nici din
partea ei. E pur și simplu o prezență plăcută pe ecran, o figură charismatică,
fapt ce compensează lipsa de profunzime a personajului său.
O urmărești cu drag, dar fără să
legi vreo conexiune aparte, fără să te atașezi de ea. Toată caracterizarea și-o
primește în primele 10 minute, după care devine o angajată MiB standard.
Interacțiunile dintre Thompson și
Hemsworth ar fi trebuit să clădească dimensiunea emoțională a poveștii, dar lipsește
chimia dintre ei. Par a fi simpli coechipieri, neavând altceva în comun decât
munca – nicidecum buni prieteni în devenire.
O masă aspectuoasă, dar fără gust
Nu mă-nțelege greșit – „Men in
Black: International” nu este un film groaznic. Pur și simplu îi lipsesc
inspirația, energia, farmecul, emoția și hazul cu care ne obișnuiseră cele trei
episoade dinaintea lui. E cel mai slab titlu din serie, dar nu într-așa hal
încât să părăsești sala și să trântești ușa în urma ta.
Efectele speciale se ridică la
nivelul așteptărilor, iar scene de acțiune sunt multe la număr, chiar dacă
ineficiente. Distribuția nu e folosită la potențial maxim, dar rămâne una
talentată. E posibil să te absoarbă tot misterul din jurul trădătorului MiB, dar
e la fel de posibil să ghicești răspunsul devreme și apoi să privești constant
înspre ceas.
Aș compara filmul cu o mâncare
aspectuoasă, dar reîncălzită la microunde și lipsită de gust. Slabe șanse s-o
recomanzi mai departe, dar până la urmă golești farfuria, dacă tot te-ai așezat
la masă.
„Men in Black: International” are
premiera în România pe 21 iunie.
Nota: 5/10