Ştefan Bănică (52 de ani) a postat un mesaj emoţionant, prin care le transmite oamenilor să stea acasă, argumentând că „nimic şi nimeni pe lume nu ne dă dreptul să îi îmbolnăvim pe ceilalţi de lângă noi sau să le punem viaţa în pericol. Mai ales că s-a întâmplat acest lucru cu bună ştiinţă”.

„Trecem printr-un moment extrem de critic, care ne va afecta şi ne va schimba viitorul. De aceea, cred că acţiunile fiecăruia dintre noi sunt extrem de importante şi vor determina cum şi cât va fi afectat viitorul nostru”, a spus Ştefan Bănică.

„Unii nu mai pot profesa, iar alte meserii merg la foc continuu, mă refer la doctori, la personalul din spitale, la vânzătorii din supermarketuri şi la toţi cei care prin natura meseriei sunt obligaţi să intre în contact cu lume multă şi astfel sunt expuşi să fie infectaţi cu acest virus nenorocit”, a explicat actorul.

Acesta a adăugat că îl încearcă „un sentiment de neputinţă şi în acelaşi timp sentimentul de a face ceva. Ce putem face noi, cei care nu mai putem momentan profesa? Să stăm acasă! Nu pentru că ne obligă legea, ci pentru că avem obligaţia morală să fim responsabili faţă de ceilalţi şi faţă de noi”.

„Da, să stăm acasă. Şi să îi ajutăm pe cei care muncesc la foc continuu. Facem donaţii de la 2 EURO, la cât te lasă inima sau buzunarul către spitale, oameni care au nevoie. Vă rog frumos, de la copii, până la bunici, să staţi acasă!”, a încheiat actorul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News