Mai ales că acesta a fost un nou prilej de a-şi regla conturi mai vechi cu Robert Turcescu, acela care a lansat primul şi cel mai dur atac la adresa Nadiei Comăneci pe care, printre altele, a ameninţat-o că „îi dă zece şuturi în fund”.
Făcând referire la ultima postare de pe Facebook a lui Turcescu, în care acesta spunea că „Gâdea şi Badea au apărat margarina” pentru că ar fi primit bani, Mircea Badea îi dă replica în manieră proprie, acuzându-l pe jurnalistul de la postul B1 că este „un şnapan de joasă condiţie”.
„Pe mine nu mă ameninţi, mă, cu bătaia? Că şi aşa văd că eşti obsedat de bătaie. Zi, dacă vorbesc mai subţire, Ouatu, gen, la Eurovision, măi participantule la Eurovision, nu vrei să mă ameninţi pe mine cu bătaia?. Ia ameninţă-mă că îmi dai 10 şuturi în fund că sunt pregătit să iau ameninţarea în serios şi să vin cu fundul personal să î,i dai cele 10 şuturi”, este provocarea pe care Mircea Badea i-o lansează lui Robert Turcescu.
Realizatorul emsiunii „În gura presei” consideră că Turcescu este curajos şi ameninţător doar cu femeile:
„El ameninţă cu bătaia femeile. Este curajos fiziceşte vorbind, contondent vorbind, şutulent vorbind când este vorba despre femei. Eu cred că Nadia Comâneci îl bate de-l ascultă cu urechea”, a mai spus Mircea Badea.
Badea şi Banciu, aliaţi întru margarină?
După ce Robert Turcescu a atacat-o dur pe Nadia Comăneci pentru că şi-a asociat imaginea cu un produs culinar considerat nesănătos mai ales pentru copii, acum a venit rândul lui Radu Banciu să trateze controversata problemă.
Din punctul său de vedere, „Nadia Comăneci nu are absolut nicio vină. Orice sportiv trăieşte din aşa ceva (reclamă – n.r.). Ai notorietate şi atunci vii şi faci reclamă la ceva. Care este diferenţa între a face reclamă la un produs de genul ăsta şi a face reclamă la o firmă de telefonie mobilă?”, a spus Radu Banciu în emisiunea sa de la postul B1 TV.
Aceasta consideră, de asemenea, că atacul lui Turcescu nu este deloc unul deplasat.
CITIŢI ŞI:
Robert Turcescu, în război cu Andrei Pleşu
Robert Turcescu atacă două legende din România: pe Nadia Comăneci şi pe Ilie Năstase
Mircea Badea se ia de mama lui Turcescu: „Mama ta a mâncat multă margarină în timpul sarcinii”