În urmă cu aproape o săptămână, Ana Morodan a părăsit România, s-a îmbarcat într-un avion cu destinația Bali. Acolo se află „Contesa Digitală”, care în ultimele luni a trecut printr-o perioadă delicată, după ce în martie a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise, fiind plasă apoi în control judiciar.
Într-un mesaj postat pe Instagram, în engleză, Ana Morodan se plânge că nu se simte bine în corpul ei. Totodată, ea a mai scris despre tot ce trăiește acum. „Am realizat totul în ceea ce privește celebritatea și faima asta nu m-a făcut fericită. M-a otrăvit”, dezvăluie vedeta.
Ana Morodan: „Trăiesc o viață privilegiată, dar am momente în care mă simt urâtă sau în ultimul timp grasă”
„Am venit în Bali să plâng la sală. Mă simt grasă și urâtă și vreau să știți asta. Trăiesc o viață privilegiată pentru care sunt foarte recunoscătoare, dar tot am multe momente în care eu, Ana Morodan, fata cea mai cunoscută pentru încrederea ei în sine, mă simt urâtă sau în ultimul timp grasă și pot să tot număr astăzi cel puțin încă patru lucruri pe care le detest la mine”, și-a început vedeta confesiunea pe Instagram, unde a și postat o fotografie cu ea în sala de fitness.
Apoi a continuat cu mărturisirile: „Dar nu mă simt slabă. Nu sunt slabă. Pentru că:
1. Am trecut prin prea multe cu mine însămi ca să renunț la mine!
2. Nu stăpânesc încă iubirea de sine, dar înțeleg ce înseamnă un sentiment de respect de sine.
3. Trăind într-o lume în care simțim că suntem puternici doar pentru că mergem la evenimente, apărem în reviste, trăim viața glam a devenit de câțiva ani atât de mică pentru mine, trăgând sensul sau validarea din această lume se simte atât de meschin pentru mine, dar nu judec nici o generație nouă care aspiră la această lume. Am fost și eu ca tine cândva.
4. Sunt aici pentru a mă vindeca, pentru a învăța să mă iubesc, pentru a învăța să îmbrățișez această experiență umană cu totul și dacă acest lucru inspiră o altă persoană, atunci e minunat!
5. Încă nu am ajuns la acel lucru de pe lista mea de dorințe pe care scrie: Acea bătrână adorabilă, dar nebună.
6. Timpul ia toate lucrurile, chiar și spiritul. Mulțumesc, Stephen King. Deci, după această logică, va trece și acest moment în care plâng și mă simt ca naiba, nu?
7. NU VINE NIMENI. Nu mai așteptați un salvator, e timpul să vă salvați singuri. Ascultați-mă și ascultați-mă cu mare atenție: Am prieteni extraordinari, un sistem de sprijin incredibil, dragostea a milioane de oameni, am o minte strălucită (salvatorul și dușmanul meu) și am încercat și am căutat în multe feluri un salvator: Nimeni, absolut nimeni nu te poate salva. TREBUIE să te ridici și să înțelegi acest lucru cât mai curând posibil.
8. Pentru că am realizat totul în ceea ce privește celebritatea și faima, asta nu m-a făcut fericită. M-a otrăvit. Mă simt grasă și urâtă astăzi, dar nu mă simt slabă. Nu am fost niciodată slabă. Acesta este ingredientul secret pe care îl iubești sau îl urăști la mine. Îmi însușesc cine sunt, așa cum am făcut-o de atâtea ori înainte. Stau în picioare și nu mi-e frică. Voi învinge! ȘI LA FEL ȘI TU!”, este mesajul transmis de Ana Morodan.
Din vacanța ei în Bali, influencerul a postat și mai multe fotografii și clipuri video. Tot pe Instagram a povestit despre o lecție pe care a primit-o în timpul unei sesiuni de ceai.
Ana Morodan, păcălită să promoveze un produs inexistent
Recent, Oana Roman și Ana Morodan au picat în plasa unui tânăr youtuber, care le-a păcălit să promoveze un produs care în realitate nu există, „Brânza regelui Carol al III-lea” de la Curtea Regală a României.
Pe una dintre rețelele de socializare, Ana Morodan a transmis un mesaj după întregul scandal din mediul online. Creatoarea de conținut consideră că mulți dintre cei care au râs de ea nu știau nici ei că există o diferență între Curtea Regală și Casa Regală, dacă youtuberul nu le-ar fi spus.
„Legat de băiatul acesta care a vrut să facă un experiment social, să mai explice încă o dată că în anul 2023, oricum există oameni care mai vor să mai sublinieze încă o dată că influencerii sunt de c$%. Lasă-ne soro, pe bune? Băi, băiatule, dacă voiai să faci un experiment cu adevărat, tu trebuia să ne trimiți o cremă, un șampon, o rochie sau orice.
Dacă vedeai că în secunda în care ne-ai trimis-o noi am postat-o, fără să treacă un timp de testare, atunci aveai dreptate. Dar să faci acțiunea de a semiimpersona monarhia românească. Nu îmi mai spuneți că este o diferență între Curtea Regală și Casa Regală, că până nu v-a zis el, nu ați știut nici voi”, a declarat Ana Morodan pe Instagram.