O bună perioadă de timp s-a zvonit că Ana Porgras și Zanni ar trăi o poveste de iubire. Apropierile dintre ei de la „Survivor România” au dat de bănuit, însă ea a fost cea care a clarificat totul, ei sunt foarte buni prieteni. „Avem o relație de prietenie, ne-am apropiat cumva involuntar. Cred că nici el și nici eu nu ne-am gândit că o să ne apropiem, dar uite că energiile noastre au funcționat în direcția asta, nu știu”, a declarat Ana Porgras într-o emisiune televizată.
Acum, fosta concurentă urmărește de acasă „Survivor România” și i-a trimis lui Zanni un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare. Îl susține necondiționat, mai ales că știe cât îi e de greu acestuia, artistul e în competiție chiar de la început, de aproximativ patru luni.
„Bravo, Zannidache. Mândra de tine! Nu știu sincer cum mai poți să tragi în continuare de tine, dar vreau să îți transmit telepatic că exact așa se comportă un campion! Trage de el până în pânzele albe și asta demonstrezi tu cu fiecare intrare pe traseu!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Stați liniștiți că încă îl susțin pe Zanni din tot sufletul, chiar dacă nu mai postez la fel de des nu înseamnă că nu sunt acolo cu el. Așa că nu vă obosiți să comentați aiurea”, a scris Ana Porgras pe contul ei de Instagram.
Ana Porgras a fost eliminată de la „Survivor România” pe 4 aprilie. Jador a fost cel care a propus-o spre eliminare. Concurenta a fost surprinsă și de vot, și de vestea că părăsește concursul.