Nu se știe ce anume a deranjat-o pe Oana Roman, dar fiica fostului premier al României, Petre Roman, a fost extrem de categorică într-un mesaj pe care l-a făcut public pe internet.
„Nu îți mai pune sufletul în mâna oricui, fiindcă riști să fii rănit.
Nu mai întinde mâna să ridici pe cineva care nu îți cere ajutorul, fiindcă s-ar putea ca, odată ridicat, să te doboare pe tine.
Nu te mai compara cu ceilalți, fiindcă nu o să mai poți fi fericit.
Nu mai crede că oamenii care te-au rănit odată se vor schimba. Fii sigur că o vor face și a doua oară.
Nu mai privi înapoi, așteptând ca oamenii care au plecat să revină. Dacă te uiți mai bine, o să vezi că nu mai ai nevoie de ei. Așa că mergi mai departe și zâmbește-le oamenilor ce vor intra în viața ta.
Învață să spui ”nu”, să spui ”ajunge!”, să refuzi și să știi exact care sunt lucrurile de care nu te poți lipsi și care sunt dispensabile. Pentru că e prea mare șansa să le pierzi pe cele importante doar pentru că nu le-ai acordat suficientă atenție”, a comentat vedeta.
Mesajul categoric al Oanei Roman. „Nu mai spera să primești ajutor din jur”
Ea a continuat în același ton:
„Nu răni oamenii atunci când ai o părere diferită. Înainte de a spune un lucru, gândește-te dacă ți-ar place să ți se spună și ție asta. Și abia apoi dă drumul vorbelor, pentru că ele au două tăișuri, și îl rănesc și pe cel care le rostește.
Nu căuta răzbunare. Iartă. Dumnezeu nu va rămâne dator, și vei primi exact ce nu te aștepți, când nu te aștepți, doar pentru că ai putut să fii mărinimos.
Nu îți trăi viața în termene-limită, așteptări și idealuri. Trăiește așa cum poți, și să nu ai altă limită decât cerul.
Nu mai spera să primești ajutor din jur. Când ai un necaz, privește doar în sus și adu-ți aminte că nimic nu putem fără Dumnezeu”.
Cine este Oana Roman
Oana Roman este fiica fostului cuplu Mioara Roman-Petre Roman. Ea mai are o soră, catinca, dintr-un mariaj anterior al mamei ei. de-a lungul vremii, oana Roman, care a spus recent ce avere are, a prezentat numeroase emisiuni de televiziune. Este măritată cu Marius Elisei, de care a fost la un pas de divorț, împreună cu care are o fetiță, Maria Isabela.