Mesajul emoționant al Valentinei Pelinel a creat vâlvă pe internet. Vedeta s-a declarat deranjată de faptul că unii copii cu nevoi sociale sunt de cele mai multe ori excluși. Admiratorii au susținut-o și i-au comentat în dreptul mesajului făcut public.

Mesajul emoționant al Valentinei Pelinel

Mesajul emoționant al Valentinei Pelinel. „Este nevoie de schimbare”

„În lumina evenimentelor recente cu privire la excluderea unui copil cu autism de la participarea într-o excursie școlară, simt dorința de a scrie acest lucru. Sunt copii pe care nimeni nu-i invită la zilele de naștere, de exemplu. Există copii cu nevoi speciale, care doresc să aparțină unei echipe sportive, dar nu sunt selectați, deoarece este mai important câștigul decât omenia. Copiii cu nevoi speciale nu sunt rari sau neobișnuiți. Ei doresc doar ceea ce vor toți ceilalți: să fie acceptați !!! „Este nevoie de schimbare in mentalitatea noastra, asa ca am preluat acest mesaj de la un prieten si il distribui cu responsabilitate si motivatie. Poate astfel ne mai imbunam si noi, poate parintii cu copii sanatosi se trezesc si nu-si mai invata copiii sa respinga alti copii cu probleme”, a scris Valentina Pelinel pe contul sau de socialziare. După o vizită la penitenciar, Valentina Pelinel a recunoscut, pentru prima dată, că Borcea este tatăl bebeluşului ei. Blonda a mărturisit că nu îl va boteza pe Milan Cristian până când fostul boss dinamovist nu va ieşi din închisoare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI