„După un deceniu, Michael Jackson este încă alături de noi, iar influenţa lui este prezentă în dans, modă, artă şi în muzica momentului. Este mai importantă ca oricând”, a transmis familia artistului într-un comunicat de presă.

De asemenea, apropiații au amintit de operele de caritate făcute de cântăreț: „Cred că oricine poate marca o diferenţă în viaţa cuiva neajutorat, spunea Michael. Aşa ni-l amintim şi îl cinstim azi pe Michael”, a mai transmis familia Jackson.

Figura artistică a lui Jackson a fost umbrită de acuzațiile aduse de-a lungul vieţii pentru presupuse abuzuri asupra unor minori. Deși nu a fost niciodată condamnat pentru aceste acuzaţii, imaginea lui Jackson a avut de suferit după difuzarea documentarului „Leaving Neverland”, în care două persoane asigură că au fost victime ale abuzurilor sexuale ale cântăreţului în vremea când erau minori.

Familia lui Michael Jackson a negat acuzațiile care i s-au adus starului și a condamnat documentarul, numindu-i pe acuzatorii lui Jackson „mincinoși recunoscuți”, referindu-se la faptul că cei doi au declarat, atunci când artistul era în viață, că nu au fost molestați.


Povestea spusă „fără teamă sau favoruri” a familiei de români cu care The New York Times a lovit în Trump. Tatăl lui “Baby Constantin” are două condamnări în Franța și este cercetat pentru violență într-un dosar penal la Râmnicu-Vâlcea. Mama a spus că a fost sterilizată forțat în România, deși cererea scrisă cu mâna ei e la Spitalul Județean


Urmărește-ne pe Google News