Mai sunt doar câteva zile, până ce Flavia Mihășan, în vârstă de 36 de ani, va deveni mamă pentru a doua oară. Fosta asistentă de la „Neatza cu Răzvan şi Dani” a postat pe contul de socializare un mesaj, alături de o imagine în care își etalează sarcina.
Flavia Mihășan a anunțat cu puțin înainte de miezul nopții
că va deveni mămică în cursul acestei săptămâni.
„În câteva zile vine bebe…nu găsesc cuvintele care să descrie emoția și bucuria cu care îl așteptăm.
Încă mă întreb cum au trecut cele 9 luni de sarcină, dar după mă uit la Carol, care în puțin timp împlinește 2 ani, care e băietel în toată regula, deja și simt un alt val de emoție… 2 ani.
Când?! #soon #momofBoys #toddler #babyboy (n.r.: #ÎnCurând #MamăDeBăieți #băiețel) @moldovanmariuss”, a scris coregrafa la descrierea imaginii de pe Instagram.
Flavia Mihășan și Marius Moldovan mai au împreună un băiețel. Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și așteaptă cu nerăbdare să își țină bebelușul în brațe.