Gina Pistol și Smiley au sărbătorit luni prima lor aniversare ca soț și soție. Fosta prezentatoare de televiziune și artistul s-au căsătorit pe 27 mai 2023, într-un cadru de poveste, având alături nu doar familia, ci și unele dintre cele mai cunoscute vedete din showbizul autohton.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Să avem înțelepciune. Iubirea o avem de mult”, a scris vedeta pe pagina sa de Instagram, unde a distribuit o imagine cu ea și soțul ei din ziua nunții. Mesajul fostei prezentatoare a fost preluat și de Smiley, care l-a distribuit pe pagina lui de Instagram. Artistul și soția lui au primit sute de mesaje.

Smiley explică de ce nu vrea să își expună fetița pe internet

Smiley și Gina Pistol au decis să nu arate chipul lui Josephine pe rețelele de socializare. Artistul a explicat că decizia le aparține și consideră că este prea mică pentru a fi expusă pe social media. De asemenea, cântărețul își dorește ca fiica lui să aibă posibilitatea de a alege dacă vrea să apară sau nu pe internet.

„Am înțeles că trăim în era digitală și lumea vrea să-și expună momentele vieții pe internet. Aș vrea ca alegerea asta să nu o facem însă noi pentru ea. Ea trebuie să aibă posibilitatea de a alege. Dacă eu o fac pe ea persoană publică, poate că îi închid niște porți, niște ferestre în viață.

Asta credem noi că e bine, în momentul ăsta, pentru copilul nostru! Am decis să-i dăm posibilitatea să fie anonimă, să decidă ea, când va fi cazul, dacă vrea să apară sau nu”, a declarat Smiley.

Și a continuat: „E un copil simpatic, creativ, eu unul aș vrea s-o arăt tot timpul oamenilor. Ieșim cu ea în lume, nu i-am acoperit fața, dar am decis să nu o expunem pe rețelele sociale, pentru că nu cred că e locul unui minor acolo.

Dacă ea își va dori, la un moment dat, să aibă conturi pe rețelele sociale, e decizia ei! Nu înțeleg de ce oamenii sunt atât de curioși să o vadă! Eu mă ghidez după ce îmi spune inima mea! Am decis împreună cu Gina că e cel mai bine să fie anonimă. O să evităm să o mai postăm chiar și cu spatele”.

Urmărește-ne pe Google News