Ion Alexandru Țiriac împlinește astăzi 44 de ani și încă de la primele ore ale dimineții a fost surprins cu mesaje din partea familiei și a prietenilor. Unul dintre mesajele care i-au făcut ziua mai frumoasă a venit din partea fostei soții, Ileana Lazariuc, de care s-a despărțit în 2017. Cei doi au doi copii împreună și au păstrat o relație frumoasă.
Ileana a postat pe Instagram o fotografie cu Țiriac jr și cei doi băieți ai lor și a scris “La mulți ani!”, iar reacția sărbătoritului la această surpriză a fost și ea foarte drăguță.
A repostat mesajul și adăugat pe fotografie “Mulțumesc, scumpo!”, folosind totodată inimioare, dar și o glumă a lor, de interior, probabil: “În sfârșit, amândoi am ajuns la 40 de ani!”.
Ileana și Alexandru Țiriac au doi băieți împreună, pe Alexandru, care s-a născut la Paris, la 7 martie 2008 și pe Nicholas Noah, născut pe 19 iunie 2009.
Fiul cel mare, Alexandru, are o pasiune pentru tenis, în timp ce Nicholas este atras de pian.