Tânăra născută în Statele Unite i-a urat succes celei care a câștigat și a publicat o fotografie în care o îmbrățișează pe Ester Peony.
„Felicitări, frumoaso!”, a scris Laura Bretan alături de un mesaj de încurajare și haștagurile #telaviv și #eurovision.
Ester Peony, pe numele său real Ester Alexandra Creţu, este o cântăreaţă şi compozitoare de origine română. Pasiunea ei pentru muzică a apărut încă din copilărie, pe când locuia cu familia în Montreal, Canada.
În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor și nu numai.
Laura Bretan era considerată favorită la câștigarea ediției naționale a Eurovision. Melodia și interpretarea sa au fost apreciate și pe plan internațional, fiind voci care spuneau că ar fi putut chiar să câștige ediția de la Tel Aviv.
Cu toate că a fost votată masiv de public, tânăra născută în Statele Unite dintr-o familie de români, nu a fost pe placul juraților care i-au acordat maximul de puncte celei care a câștigat.
Potrivit regulamentului, punctajul final a fost format din punctele date de fiecare dintre cei șase membri ai juriului și votul publicului. În total, Ester Peony a acumulat 65 de puncte, Laura Bretan – 60 de puncte şi Bella Santiago – 58 de puncte.
Citește și: Răzvan Lucescu visa să ajungă preşedintele României: „Mă impresiona când ascultam imnul”