Pe contul personal de Instagram, Brigitte a distribuit o fotografie însoțită de un mesaj sugestiv. A dat de înțeles că ceea ce simte nu corespunde cu ceea ce gândește și că anumite decizii nu le ia din suflet, ci doar bazându-se pe rațiune. În același timp, în imaginea respectivă i-a etichetat atât pe Florin Pastramă, cât și pe fratele acestuia, Relu, scrie wowbiz.ro.

„Cea mai grea luptă pe care o poți duce în viață este cea între ceea ce simți și ceea ce gândești…”, a scris Brigitte pe rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În urmă cu câteva săptămâni, la petrecerea revistei VIVA!, Brigitte Pastramă a anunțat că ea și Florin Pastramă divorțează. Bărbatul nu a însoțit-o la eveniment, vedeta a avut-o alături de ea pe fiica sa. Zilele au trecut, iar cei doi soți s-au revăzut, ba chiar au discutat și au ajuns la împăcare. Nu a durat mult, căci s-au despărțit din nou, după cum a anunțat Brigitte într-un mesaj publicat în mediul online săptămâna trecută. Spune că bărbatul a fost gelos, că ea a apărut la mall cu fostul soț, tatăl fetei sale, într-un costum mai sexy.

Totodată, Brigitte a menționat că pe Florin Pastramă l-ar fi deranjat că ea a postat pe Instagram imagini din perioada în care forma un cuplu cu Ilie Năstase. „Nu mai este mult și se vor împlini trei ani de la cea mai frumoasă zi pe care Domnul mi-a dat s-o trăiesc. Chiar dacă soțul meu a hotărât să mă părăsească fără a-mi da nicio explicație, fără a-mi lăsa măcar șansa să pot să-i cer o explicație, după ce abia ne împăcasem (…) Eu mă rog Domnului să-i deschidă ochii și să vadă adevărul. Deci ceea ce au unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Nu poți lua cina stând ca un vrăjmaș la pândă, căutând jumătății tale judecata, că a dus copilul la mall, la tatăl ei, și că era provocatoare, deși tu mi-ai luat acel costum. Că râd prietenii de tine că am pus o poză cu fostul soț. Și, până la urmă, iubitul meu soț, tu vrei să trăiești cu lumea?”, a scris Brigitte Pastramă pe rețelele de socializare, conform Spynews.

Ce a spus Florin Pastramă despre divorțul de Brigitte

Bărbatul a fost discret, nu a vrut să ofere multe detalii despre separarea lor, însă a precizat pentru Click că Brigitte are dreptate în tot ce spune.

„Eu unul merg pe credința în Dumnezeu! Nu vreau să vorbesc acum de Brigitte! Să vorbească ea, tot ce spune ea are dreptate! Tot ce spune ea e adevărat, da?! După ce se mai calmează lucrurile atunci o să vorbesc și eu! Vă mulțumesc!”, a declarat Florin Pastramă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News