Scandalurile pe seama moștenirii i-au făcut pe cei doi să rupă orice legătură și să nu-și mai vorbească. „Eu și Ionuț nu mai vorbim de vreo 12-13 ani, dar îi urez la mulți ani, alături de frumoasa lui familie și multă sănătate!”, a fost mesajul lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui, potrivit playtech.ro.
Deși acum pare că nu mai există cale de împăcare între ei, Dragoș Dolănescu recunoaște că în trecut a avut o legătură specială cu fratele său, Ionuț: „Eu și Ionuț am fost foarte buni prieteni, dar ne-am dezvoltat diferit. Acum nu mai avem nimic în comun. Putem compara totul cu o căsnicie.
Te căsătorești de tineri, te iubești, apoi, te dezvolți separat și te trezești că ești străin unul față de celălalt. Așa e și cu mine și cu Ionuț, în acest moment. Din păcate, am evoluat diferit, fiecare e cu familia lui, cu problemele lui”, a mărturisit fratele lui Ionuț Dolănescu, pentru sursa citată.
Sacrificiile pe care le face Ionuț Dolănescu pentru a renova casa tatălui său
Casa în care a locuit Ion Dolănescu a fost ridicată acum mai bine de un secol de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea. Imobilul se află în București, pe strada Caimatei. Fiul regretatului interpret de muzică populară și-a dorit mult să renoveze locuința lui Ion Dolănescu.
Ionuț Dolănescu s-a luptat opt ani în instanță pentru această casă, iar acum își dorește să termine renovarea acesteia cât mai repede. Bugetul alocat pentru renovare a fost depășit, iar el a fost nevoit să vândă un imobil din America pentru a se ajunge cu banii.
„Scumpirea fără egal a materialelor de construcții mi-a dat peste cap toate planurile gândite inițial. Chiar și efectele perioadei de pandemie, când nu am putut cânta din cauza restricțiilor știute de toată lumea, au avut rolul lor.
Dar ceea ce m-a luat și ne-a luat pe toți prin surprindere a fost scumpirea fără precedent a materialelor de construcții. După un an de șantier nu mai cred că vom termina anul acesta, așa cum speram inițial.
Îmi doresc ca să finalizez cât mai repede repararea acoperișului, pentru ca sezonul rece să nu ne dea ocazia altor probleme dificile”, a adăugat fiul cel mare al lui Ion Dolănescu, potrivit Playtech.