De curând s-a aflat că Marina Almășan s-a despărțit de Georgică Cornu după 12 ani de relație. Pentru Cancan, prezentatoarea de la Televiziunea Română a spus că separarea a avut loc din cauza nepotrivirilor dintre ei, dar și din cauza distanței. Ea locuiește la București, iar el – la Timișoara.
„Am crezut că vom avea forța să înfruntăm distanța. Ne-am fost loiali unul altuia. Și ne-am sprijinit reciproc, fiecare în felul său. După plecarea din țară a fiului meu, acum doi ani, singurătatea a devenit și mai apăsătoare, sporadicele noastre întâlniri nereușind, din păcate, să suplinească acest gol”, a povestit ea.
Georgică Cornu: „Cel mai urât lucru făcut de această doamna Marina a fost că acum vreo 2 luni să blocheze fără un motiv”
Deranjat că viața lui amoroasă a ajuns în presă, Georgică Cornu a reacționat pe Facebook, unde a acuzat-o pe Marina Almășan că minte cu privire la despărțirea lor. „Cel mai urât lucru făcut de această doamna Marina a fost că acum vreo 2 luni să blocheze fără un motiv toate mijloacele de comunicare cu mine!
Tot timpul îmi spunea că ea este omul comunicării!!! Câtă falsitate! O mare parte din construcția acestei femei se bazează pe minciună, calitatea ei de bază! Deocamdată o las să spună toate minciunile, la un moment dat poate voi reveni! Merită?”, a scris afaceristul, care în urmă cu puțin timp a revenit cu declarații pe larg, dar și cu un mesaj pentru fosta iubită.
„Dragi prieteni, Am promis că voi spune câteva cuvinte despre acțiunea iubitei mele (foste…) Marina Almășan. (…) Acțiuni de acest gen, Marina a mai făcut, am înțeles că așa este obiceiul ei!!! A revenit! Niciodată nu am fost de acord cu ieșirea în presă, trebuia să știe că acest lucru nu o ajută!
Ai stat 12 ani cu o persoană, a se vedea imaginile și laudele relației făcute chiar de Marina și acum ți-ai adus aminte de nepotriviri?!!!”, a răbufnit omul de afaceri.
Referitor la distanța dintre ei, Georgică Cornu a spus că pentru Marina Almășan ar fi petrecut anul acesta mai mult timp în București. „Venirile mele la București au fost întrerupte de Marina ca și acum! Anul acesta aș fi stat 2 săptămâni la Timișoara și restul în Bucureșți! Hai să spunem adevărul, Marina”.
„Marina, cred că mai ușor este să discutăm, să vedem ce putem corecta și să mergem frumos înainte”
Prezentatoarea de televiziune a spus că rămâne prietenă cu Georgică Cornu după despărțire, însă el nu își dorește asta. Omul de afaceri vrea să depășească problemele cu Marina Almășan și să continue relația.
„Ce prieten mai pot găsi în Marina? Ce am fost 12 ani? Dacă-mi este recunoscătoare pentru cei 12 ani, pentru ce mă condamnă? Eu pentru ce să-i fiu recunoscător? Materialul scris pe care Marina l-a dat prietenilor ei din presă nu spune nimic, ba mai mult îi face o imagine nu prea bună! Cred că a greșit, omul e supus greșelii, nu cred că mai are 12 ani să stea cu un bărbat și să constate că ,,au fost anumite nepotriviri”.
Marina, cred că mai ușor este să discutăm, să vedem ce putem corecta și să mergem frumos înainte decât să pornim de la zero. (…) LA MULȚI ANI de ziua ta și te rog să te gândești că timpul trecut este pierdut nu se mai întoarce! Te iubesc!❤️”, a încheiat Georgică Cornu.
un_nesimtit • 08.06.2024, 14:30
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.