În vârstă de 56 de ani, Ștefan Bănică jr e unul dintre cei mai iubiți și apreciați cântăreți din România. Dincolo de activitatea lui în muzică, acesta este actor, în prezent joacă la Teatrul de Comedie din București.

Chiar ieri, Ștefan Bănică a urcat pe scena teatrului pentru spectacolul „La Pulce”, în care joacă rolul lui Alfonso Bursucco di Pomodoro/ Pulcinella. Alături de el mai performează și Emilia Popescu, Valentin Teodosiu, Lucian Ionescu și alții.

Înainte de a apărea pe scenă, Ștefan Bănică jr a postat pe rețelele de socializare câteva selfie-uri cu el, în care a anunțat că joacă în primul spectacol de teatru pe 2024. „Primul meu spectacol de teatru din acest an.😉 #LaPulce @teatrul.de.comedie”, a fost mesajul actorului, care a stârnit reacția lui Mihai Bendeac, care e coleg cu Bănică la teatru, el joacă însă în alte spectacole.

„legend ❤️”, a fost mesajul scurt al lui Mihai Bendeac pentru Ștefan Bănică jr. Fanii imediat au reacționat, au apreciat complimentul pe care Bendeac i l-a făcut lui Bănică.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

De asemenea, alți fani l-au felicitat pe Ștefan Bănică jr pentru spectacol. „Am fost acolo. Ați fost toți… grozavi. Felicitări. Nici nu credeam că mai e posibil așa ceva…. Am lipsit ceva de la teatru. Și m-am obișnuit cu mediocritatea din cinematografe. Voi ați excelat.”, „Mult succes, Ștefan! Toate cele bune îți doresc!”, „Felicitări și mult succes în continuare! Baftă și îți doresc numai bine! Te-am pupat.”, „👏👏haideți în turneu cu spectacolul! Mi-ar plăcea să îl revăd ❤️”.

Ștefan Bănică jr, dat de gol! Cum e, de fapt, actorul în culise

Invitat în podcastul „Vreau să știu”, găzduit de Cătălin Oprișan, Florin Ristei, care acum face parte din echipa matinalului de la Antena 1, a fost provocat să dezvăluie numele artiștilor pe care îi admiră. Imediat, cântărețul a rostit numele lui Ștefan Bănică jr.

L-a lăudat pentru profesionalismul lui, pentru cariera lui, pentru aparițiile lui mereu perfecte în fața publicului. „Domnul Bănică, chiar și când vine lejer e tot bine îmbrăcat, doar când vine cu mașina la repetiții, dar tot frumos se îmbracă”, a spus Florin Ristei, care l-a cunoscut mai bine pe celebrul artist atunci când erau colegi la „X Factor”, însă are amintiri cu acesta și înainte de show.

„Eu l-am cunoscut pe domnul Bănică personal bine la X Factor. Ultima amintire înainte de X Factor era așa. Eu cântam acolo joia, vinerea și sâmbăta la o cafenea. A cântat și domnul Bănică odată la un eveniment, eu m-am dus întâmplător la prânz acolo, când domnul Bănică făcea probe de sunet.

Iar el, cu rigurozitate, făcea probe. Își zicea nemulțumirile, ce îi place, ce nu îi place, cu un ton ferm, dar care mie mi-a plăcut pentru că mi-a creat profesionalism și mi-am creat o părere despre dânsul la prima vedere.

Și tot auzeam stânga, dreapta, „E dificil Bănică, e așa, profesionist, e..”. Și mi se părea că toate astea erau niște plusuri”, a mai explicat Ristei.

Urmărește-ne pe Google News