În mediul online, principele Nicolae al României a transmis un mesaj. Acesta a ținut să le mulțumească celor care au fost alături de el și de soția sa, Alina Binder, și care le-au făcut urări de bine.
„Români, calde mulțumiri tuturor celor care au fost alături de noi la celebrarea celui mai impirtant eveniment din viața noastră: taina cununiei religioase.

V-am simțit cu sufletul alături de noi și gândurile voastre ne-au însoțit pe tot parcursul zilei.
Vă mulțumim fiecăruia pentru felicitările și urările transmise, suntem bucuroși și onorați să le primim.
Să fim sănătoși cu toții, nobili în fapte și mândri că suntem români”, este mesajul principelui Nicolae al României.

La nunta principelui Nicolae cu Alina Binder au fost prezenți prieteni din aproape 13 țări, ambasadori, personalități din corpul diplomatic și din familii regale. Însă mătușa sa, Principesa Margareta, pe care fostul principe Nicolae și-a dorit-o nașă, nu a fost prezentă, aflându-se într-o vizită în Franța. Principele Nicolae și mireasa lui au fost conduși la altar de nașii lor, Liviu Popescu și soția acestuia, Simona Popescu. Cuplul princiar a mai avut o pereche de nași, Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu Filitti.


Citește și: Dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”: trei traficanți de droguri au fost trimiși în judecată. Oreste Teodorescu și Raluca Bădulescu sunt doar martori


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News