Pepe și Yasmine Ody au avut parte de o zi de neuitat pe 7 iunie, când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Ceremonia a fost urmată de o petrecere memorabilă, pe care artistul a dorit-o atipică, cu un concept unic.
Pepe și Yasmine au primit numeroase mesaje de felicitare din partea familiei, prietenilor și fanilor. Printre urările speciale s-a numărat și cea de la Ibrahim Ibru, fostul soț al Ralucăi Pastramă. Ibrahim a postat pe InstaStory o fotografie cu Pepe și familia sa, însoțită de o urare emoționantă, demonstrând astfel o relație tot mai bună cu artistul.
„Dragilor, felicitări cu prilejul căsătoriei! Să vă aducă noroc, prosperitate și multă înțelegere. Totodată, la mulți ani, să vă trăiască băiatul și să vă bucure viața, să fiți sănătoși și fericiți împreună!”, a scris Ibrahim Ibru pe rețelele de socializare.
Surpriza nu s-a oprit aici. La doar o zi după nuntă, Pepe și Ibrahim Ibru au fost văzuți împreună la un restaurant din Capitală, alături de copiii lor, potrivit spynews.ro. Imaginile postate pe rețelele de socializare au arătat că cei doi petrec timp împreună și se bucură de o relație apropiată.
Această atitudine pozitivă din partea lui Ibrahim Ibru, fostul soț al fostei soții a lui Pepe, a fost remarcată de toți cei prezenți. Mesajul său neașteptat și întâlnirea de a doua zi au demonstrat că întreaga familie extinsă este capabilă de respect și înțelegere.
Petrecerea atipică de nuntă dată de Pepe
Evenimentul de vineri a început chiar la locația unde a avut loc petrecerea, pe malul lacului, lângă piscină, și nu la biserică, cum mulți s-ar fi așteptat. Slujba religioasă a fost oficiată de mai mulți preoți în aer liber, într-un decor de poveste, cu multe flori albe.
Mireasa a fost în centrul atenției, Yasmine Pascu a purtat o rochie lungă, cu crăpătură adâncă pe picior și decorată cu mulți trandafiri albi. În privința părului și a machiajului, soția lui Pepe s-a lăsat pe mâna specialiștilor, care au transformat-o în Kim Kardashian.
„Doamne! Zici că e Kim Kardashian”, au comentat fanii pe Instagram, când au văzut-o. În ceea ce îl privește pe artistul Pepe, el a îmbrăcat un costum alb, aceeași nuanță cu rochia soției lui. În piept a avut o floare, după cum e obiceiul, iar în picioare a purtat pantofi Prada de peste 1.000 de euro. Alături, cei doi l-au avut pe băiețelul lor, pe Pepe jr., care a împlinit ieri doi ani. Totodată, și fiicele lui au fost prezente, Rosa și Maria au purtat rochii albe, de prințese.
După ce slujba religioasă s-a încheiat, cei peste 200 de invitați au ajuns la petrecere. Mesele au fost decorate cu mulți trandafiri albi, meniul fiind unul special ales, au servit și sushi. Seara s-a lăsat, iar Pepe și Yasmine Pascu au deschis ringul cu un dans atipic. Dansul mirilor nu a fost un vals, ei s-au distrat pe o melodie arăbească.