În primăvara anului trecut, Cătălin Bordea și Livia s-au despărțit. Dacă artistul a vorbit despre separarea de soția foarte des atât în mediul online, cât și în interviurile pe care le-a acordat, ea a păstrat tăcerea, ba chiar o perioadă și-a închis contul de Instagram.

De ceva vreme, Livia Eftimie a revenit pe rețelele de socializare, pe Instagram, acolo unde a surprins acum cu un mesaj mai lung. A publicat un text despre care nu a dezvăluit dacă îi aparține sau nu și nici la cine face referire.

În prezent, ea are o relație cu cântărețul Spike, care i-a fost bun prieten lui Cătălin Bordea. „Câteodată merită să trăiești și doar pentru un apus de soare. Pentru o cană de cafea cu mult lapte, așa cum iți place. Pentru îmbrățișarea unui prieten, pentru o prăjitură la care poftești de mult.

Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea: „Ea nu mai cunoscuse pe nimeni așa. Brutal de sincer”

Pentru sentimentul de acasă. Pentru oamenii puțini care ți-au rămas, pentru drumurile lungi cu mașină, pentru prima întâlnire cu oceanul, pentru vocea din telefon care spune că-i lipsești.

Dar câteodată îți vine să mori. Doar pentru că nu ești niciodată de ajuns. Pentru că n-ai fost vreodată. Și nici nu vei fi. – Ți-am povestit cum a fost când am descoperit timpul? – Știi că atunci când eram mică și plouă afară, stăteam pierdută ore întregi la geam uitându-mă cum fulgera?

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

N-au copilărit împreună, dar era ca și când. Ea nu mai cunoscuse pe nimeni așa. Brutal de sincer, apăsat în discurs, ușuratic cu gândurile. Și cu cuvintele uneori. Prea mari ca să le facă față, prea mici ca să îl încapă. Se pierdea în pledoarii, în idei, în ce are de făcut.

Ea îl asculta atent și încerca să audă. Să asculte dincolo de vocile care îl strigau în cap. Lui îi e frică de întuneric, pe ea o sperie prea mult lumina. Ei îi place căldura, el are nevoie de distanță. Se întâlneau în penumbră, în mijloc, în purgatoriu. Niciodată prea bine, cu gândul mereu la mai rău. Ei nu erau buni. Nici răi. Erau oameni”, este o parte din textul publicat de Livia, pe Instagram, notează wowbiz.ro.

mesaj-livia-eftimie-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Cătălin Bordea: „Nu-s vindecat complet. Nici pe departe”

Cătălin Bordea a ajuns la terapeut pentru a trece peste trauma divorțului de Livia, iar acum muncește tot mai mult. „Mă refac și lucrez foarte tare la a redobândi încrederea în anumiți oameni. Sunt sigur că voi reuși. Că sunt și oameni buni printre noi. În rest, am spectacole, filmări, fac sport și am pe masă vin alb”, a zis el pentru Cancan.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Deși muncește mult, are alte priorități, multe spectacole, Cătălin Bordea recunoaște că nu e vindecat după suferința provocată de fosta soție. Comediantul e singur acum, nici nu s-a implicat într-o nouă relație de iubire. „Dacă înțelegi că nu se moare din divorț, dobândești o nouă viață fantastică. Mi-am ocupat tot timpul. Foarte multă treabă. Și stai să vezi ce va urma din toamnă! Nu-s vindecat complet. Nici pe departe! Doar că mă concentrez spre altceva”, a mai declarat el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

NevorbitSiNebagatInSeama   •   27.05.2024, 10:13

Știu că acest comentariu nu va trece de moderare, dar țin să vă spun că sunteți de râs. Amândouă! Atât autoarea acestui articol, cât și fosta lui Bordea. Ați distrus societatea și acum răsuciți cuțitul în rana făcută, nu rana lui Bordea. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI