„Cu cât se apropie mai mult momentul în care urmează să împlinesc 40 de ani, cu atât spaimele mele, cu atât fricile mele vis-a-vis de ceea ce înseamnă îmbătrânirea… Am ajuns la vârsta la care sunt daddy, dar vreau să vă asigur că nu sunt și «sugar».
M-am trezit de dimineață, am fost la chioșc, după care am fost la cumpărături, mi-am luat medicamente, acum mă duc să mă văd cu un prieten, el mai știe ce fac ăștia cu pilonul doi de pensie, asta este… Și, în același timp, nu știu, se întâmplă o chestie foarte dubioasă, simt din ce în ce mai acut nevoia ori să mă înscriu în PSD, ori să votez cu PSD, ceva se întâmplă cu mine.
Mă uit așa în jur, bă, nu se mai fac mașinile cum se făceau. Deschizi televizorul și nu mai ai la ce să te uiți, păi ce emisiuni frumoase făceam eu, educative…”, a spus Mihai Bendeac, pe contul său de socializare.
Ce îl deranjează cel mai mult atunci când cunoaște o femeie
„Eu recunosc o chestie. Pe mine mă enervează foarte mult atunci când întâlnesc o femeie care îmi spune «să știi că pe mine nu mă interesează Bendeac artistul, pe mine mă interesezi tu ca om». Mă enervează treaba asta, pentru că eu chiar vreau să te intereseze treaba asta, că eu muncesc de 25 de ani pentru Bendeac artistul.
Eu mi-am sacrificat viața pentru cariera mea și vii tu și spui că nu te interesează, că te interesez ca om.(…) Nu pot rezona la ideea că sunt cu o femeie pe care nu o impresionează trecutul meu și cariera mea.
Poate sunt defect, nu? Nu vreau să am o viață din aia de familie, cum mai zic unii «când ajung acasă și închid ușa, las în spatele meu artistul»”, a spus Mihai Bendeac pe Insta Story.
Mihai Bendeac a plecat de la „iUmor”, unde era jurat alături de Cheloo și Delia Matache, însă a rămas sub contract cu Antena 1. Deși momentan nu mai apare pe micul ecran, actorul urcă pe scena de la teatru.
misu50 • 28.01.2023, 07:52
Unii imbatranesc urat, ii mai lasa si mintea...Nu si Bendeac, iar din treaba aia cu psd-ul eu cred ca e ca si intors la I'Umor, nu in calitate de jurat ci de concurent! Abia astept sa-l vad pe scena alaturi de Boclinca in rolul a doi psd-isti de tot rasul...