Mezina familiei Matache, Oana, a făcut nunta cu Răzvan Miheț duminică, 28 mai. Oana a fost cununată chiar de sora ei, cântăreața Delie, și de soțul acesteia, Răzvan Munteanu.
Dacă mama celor două, interpreta de muzică populară Gina Matache, a fost prezentă la eveniment, tatăl acestora a lipsit. Ion Matache, tatăl Deliei și al Oanei Matache, a ales de ani buni calea credinței și este călugăr la Muntele Athos. El nu a putut fi prezent la eveniment din cauza unor probleme de sănătate.
Mesajul transmis de tatăl Deliei pentru nunta mezinei sale. „Lipsa dragostei urâțește, mutilează”
În cadrul emisiunii „Răi da’ buni”, de la Antena Stars, a fost făcut public mesajul pe care Ion matache l-a transmis mezinei sale, Oana Matache, cu ocazia nunții.
„Chiar dacă nu pot veni, voi fi alături de voi cu această frumoasă ocazie, vă încredinţez bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului, să vă binecuvânteze, să puneţi piatră de temelie pentru o familie trainică, durabilă, pe care valurile vieţii să nu o poată sfărâma. Fiţi binecuvântaţi Oana şi Răzvan, să vă iubiţi şi să vă respectaţi, şi pregătiţi-i calea celui de al 3-lea membru al familiei.
Dragostea este cel mai puternic liant, nimeni şi nimic nu poate sta înaintea ei, pentru că Dumnezeu e dragoste. Lipsa dragostei urâţeşte, mutilează sufletele, marcându-le pe toată viaţa.
Să-i oferiţi copilului vostru dragostea chiar de acum, şi unul altuia, căci mâine veţi face un contract cu Dumnezeu. Să vă ajute bunul Dumnezeu să faceţi cele plăcute înaintea lui”, este mesajul transmis de tatăl Deliei și al Oanei Matache.
Mama celor două, Gina Matache, care a fost prezentă în platoul emisiunii, a declarat:
„Noi avem grup şi vorbim toţi. Acolo ni l-a trimis. Când am citit parcă nu mai aveam curaj să merg. Oana m-aşteptam să plângă, dar ea e foarte tare”.