Marți, 15 octombrie, România a câștigat în Lituania, scor 2-1, în a patra partidă din Liga Națiunilor. Meciul de la Kaunas a fost decis de golurile lui Răzvan Marin (18-pen) și Denis Drăguș (65), respectiv Kucys (7 – pen). Cu 12 puncte din patru jocuri, naționala tricoloră conduce în Grupa C2.

Bucuria victoriei a fost trăită în tribune de spectatori, dar și acasă, de toți fanii tricolorilor, dar și de familiile lor. Denis Drăguș a fost susținut de Vanessa, soția lui, dar și de cele două fetițe pe care le au împreună, de Gloria și de Derya. Din fața televizorului au urmărit partida și au trăit cele mai intense emoții după ce el a marcat golul care i-a adus victoria echipei noastre.

Pe Instagram, Vanessa Drăguș a postat un clip video cu momentul când Denis Drăguș înscrie golul. A avut și un mesaj emoționant: „Te iubim enorm! Ești eroul nostru! Te iubim enorm, sufletul meu bun! Pentru Derya”.

Vanessa Drăguș a susținut că golul înscris de Denis Drăguș e pentru fiica lor cea mică, pentru Derya, care pe 13 octombrie și-a sărbătorit ziua de naștere. Așadar, tatăl ei fotbalist i-a dăruit golul decisiv al partidei Lituania – România.

vanessa sotia denis dragus 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Vanessa și Denis Drăguș au împreună două fetițe

Gloria, prima lor fetiță, a venit pe lume în ianuarie 2021. Derya-Sarah, al doilea lor copil, s-a născut în octombrie 2023, în apă, la Constanța. „Îngerașul nostru este aici, în sfârșit! Derya-Sarah… Când am ales acest nume, la începutul sarcinii, eram încă în Genova, ne plăcea așa mult cum suna Derya, iar Sarah a fost dorința surioarei ei, Gloria.

Dumnezeu ne-a trimis apoi niște semne conturând încă o dată protecția și căldura pe care le pune asupra familiei noastre, asupra iubirii dintre noi și a construit o poveste divină în jurul acestui nume. Nu ne gândeam cu luni înainte, când l-am ales, că tati va ajunge să joace în Turcia, la o echipă așa minunată, când ea se va naște, numele ei fiind de origine turcă. De asemenea, nu ne gândeam că ea va alege să se nască la mare, cum s-a născut și sora ei, numele ei având ca semnificație chiar marea/oceanul. Derya=mare, Sarah=bucurie. Ea este marea noastră de bucurie!

Tot incredibil a fost și locul nașterii, ales în ultimele două săptămâni de sarcină, Constanța, unde a început povestea de iubire dintre mami și tati. Copiii sunt mâinile cu care atingem cerul și astăzi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a completat dragostea cu cele mai frumoase minuni!❤️Am ales la Constanța, fiindcă aici am avut sprijinul unui înger, la cel mai minunat spital. Nașterea a fost intensă, grea, dar extrem de împlinitoare, în apă și cu multă căldură. Infinite mulțumiri!❤️”, a scris Vanessa Drăguș pe una dintre rețelele de socializare la momentul respectiv.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
FANATIK.RO
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI