Cove încearcă să-și împartă timpul astfel încât să aibă cât mai multe activități educative alături de băieții lui.

„Acum, că sunt destul de mari și încerc cumva să le stârnesc curiozitatea. Uneori încerc să le combin, să mergem într-o călătorie și îi rog să se documenteze. Îi pun să se uite, să caute pe Internet și să îmi spună ce ar vrea să vadă în orașul în care urmează să mergem, ce le place.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Eu cred că nu trebuie doar să blamăm faptul că un copil petrece timp în fața unui dispozitiv, ci ar trebui să ne gândim cum să facem ca el să folosească timpul ăla în mod constructiv.

Adică dacă el de acolo își poate lua niște informații, poate învăța ceva, e perfect. Dacă pierde vremea așa pe niște jocuri, atunci nu mai e ok”, a spus el pentru Ego.

Cât despre partea financiară, Cove a ajuns la concluzia că cel mai indicat este să-i aloce lunar o sumă de bani, filului său mai mare.

„Băiatul cel mare are un card special pentru copii, are o sumă forfetară lunară și ce mi se pare amuzant e că i-am stabilit o zi, ca o zi de salariu, și dacă în ziua respectivă am ceva treabă și nu apuc să-i trimit banii dimineață, mă sună pe la prânz și mă anunță că este ziua de 12, când îi intră banii.

Mie îmi place să fac pe naivul și mă fac că nu știu ce se întâmplă pe data de 12 și el încearcă să-mi explice că e ziua când trebuie să primească banii”, a mai povestit prezentatorul emisiunii „Primii câștigă”.

„Am ales metoda asta pentru că el venea în fiecare zi și îmi spunea că vrea una alta. Constatam că primea foarte mulți bani pe care cumva riscam să nu știu pe ce îi cheltuie, pentru că nu aveam control. Atunci am ales varianta să-i dau lunar o sumă de bani.

Nu este nici mare, nici mică, câteva sute de lei, dar toată luna nu mai cere nimic. Inclusiv dacă are nevoie de un caiet, de un pix. I-am spus să-și gestioneze venitul pentru nevoile lui și dacă eu constat că nevoile lui au fost mai mari în zona școlară, atunci îl mai pot ajuta. Dar în principiu vreau să se integreze”, a mai adăugat Cove.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News