ComenteazăLa 30 de ani, Sergiu Costache și-a dedicat jumătate din viață actoriei,
fiind distribuit în populare seriale și pelicule, amintim: “Atletico Textila”,
“Mangalița”, “Vlad”, “Las Fierbinți”, “Umbre” ori filme precum “Funerarii
fericite”, “La Gomera” și “Absolution”, alături de Steven Seagal. Însă “distribuția”
în care a intrat recent, aceea de părinte, îl face să se pregătească în permanență,
să fie cel mai bun.
Cum te descurci ca tătic de fetiță?
Să fii părinte nu e ușor, sunt responsabilități pe care trebuie să ți le
asumi și lucruri la ca care trebuie să renunți. Însă cred că un copil îți aduce
o fericire sinceră, o stare de împlinire sufletească și un echilibru emoțional
pe care nimic altceva nu le poate aduce în viața unui om. Petrec alături de
fetița mea destul de mult timp și încerc pe cât posibil să fiu alături de ea în
marile descoperiri pe care le face în fiecare zi.
Producția “Umbre” descrie
într-un mod dur viața Bucureștiului. S-a întâmplat să dai fiori oamenilor după
acest rol, să-i faci să tresară pe stradă, când dau ochii de tine?
De foarte multe ori mi se întâmplă ca oamenii să mă confunde cu personajul, însă, dacă ajung să mă abordeze, încep să se relaxeze în momentul în care zâmbesc și răspund pozitiv la solicitările lor. În special de a face o poză împreună sau atunci când le răspund curiozităților ce privesc serialul ori de altă natură.
Ca si Sabin, Sergiu a
cunoscut viața străzii, s-a întâlnit cu pericolul?
M-am născut și am locuit în Pantelimon până acum cinci ani. Strada am
cunoscut-o destul de bine, am întâlnit pericolul, însă am stat departe de el.
Anturajul pe care l-am avut în adolescență a fost destul de liniștit,
activitățile și interesele noastre la momentul respectiv ne-au ținut departe de
pericol.
Ai renunțat la fotbal,
sport căruia i-ai dedicat câțiva ani. Dacă nu ai fi fost nevoit sa te lasi de
sport, la ce club te-ai imagina acum?
Greu de spus. Nu știu unde m-ar fi dus viața. Când eram copil visam să ajung
să joc la Steaua. Acum, de când cu scandalul, nu prea mai știu cu cine să țin.
Altfel, din păcate, avem de suferit și noi, suporterii.
De la debutul tău, ai
prins multe roluri bune în filme, seriale, piese de teatru. Te consideri
norocos în meseria ta?
Da, mă consider unul dintre actorii norocoși ai generației mele. Îmi place
să cred despre mine că am rămas întotdeauna cu picioarele pe pământ și am
tratat cu modestie orice succes. Îmi respect meseria și tocmai din acest motiv
am tratat cu seriozitate fiecare rol pe care a trebuit să-l interpretez, fie că
a fost vorba de unul secundar ori principal, de teatru sau de film.
Puțin știu că părinții
tăi au cântat, au fost soliști de folclor. Iubești muzica populară?
Ca orice român, iubesc și prețuiesc tot ce înseamnă tradiție, folclor, însă
nu pot spune că sunt un fan al acestui gen muzical de altfel, de respectat.
Poate și din cauza faptului că auzeam prea des acasă cântece de muzică
populară.
Totuși ai avut o
pregătire muzicală, ai făcut facut pian, vioară, clarinet. Cu care instrument
te-ai desprins, care ți-a plăcut cel mai mult?
Pianul, îmi pare rău că nu am continuat. Este un instrument pe care-l
îndrăgesc, mi-ar fi plăcut să îl studiez mai mult. Cine știe, poate că, la un
moment dat, voi relua studiul. Mi-ar plăcea ca și fetița mea să fie atrasă de
pian, de artă în general.
Între sezonul 1 și 3 al
serialului “Umbre”, ai “câștigat” ceva kilograme…
…doar câteva (râde)! Anii trec, ne schimbăm, ne transformăm atât psihic, cât și fizic. Fiecare etapă a vieții noastre vine cu schimbări, este important cum ne raportăm la ele. De multe ori greutatea face parte din caracteristicile personajului pe care îl interpretezi, sunt roluri pentru care, pe lângă alte transformări fizice, trebuie să “ajustezi” și greutatea, într-o direcție sau alta.