Potrivit The Sun, bluza are eticheta cu preţul ataşat, iar conform primelor speculaţii, articolul vestimentar ar fi fost folosit pentru a şterge nişte pete, posibil lăsate de star, după ce acesta ar fi vomitat sânge, în urma unei hemoragii interne. Deşi cămaşa a fost fotografiată la câteva zile de la moartea regelui muzicii pop, elementul vestimentar nu a fost luat drept probă în anchetă de către poliţişti, lucru care i-a uluit pe specialiştii americani.
Mama artistului a cerut o a treia autopsie
Un avocat foarte cunoscut în Statele Unite, Craig Silverman, care nu este implicat în caz, a spus că această cămaşă poate fi un indiciu important în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în timp ce doctorul Conrad Murray încerca să-l resusciteze pe Michael. În vreme ce misterul morţii starului continuă, o serie de noi fotografii cu casa în care artistul şi-a dat ultima suflare au fost făcute publice ieri.
Într-una din imagini pot fi văzute atât dormitorul unde Michael şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă, cât şi patul pe care s-a încercat resuscitarea lui. Pe de altă parte, mama megastarului, Katherine Jackson, disperată să afle circumstanţele morţii fiului ei, a cerut o a treia autopsie, care ar putea avea loc chiar săptămâna aceasta.