„Fanii români sunt foarte departe de a-l fi uitat pe idolul lor, Michael Jackson.
Fan Club Michael Jackson Bucureşti a organizat evenimentul World Cry, pe Aleea Michael Jackson, din Herăstrău, eveniment la care au participat aproape 400 de fani de toate vârstele. Evenimentul s-a desfăşurat la nivel mondial, când fanii artistului din întreaga lume au ascultat simultan melodia „Cry”, ţinând în mâini lumânări aprinse, comemorând, astfel, 2 ani de la trecerea în nefiinţă a megastarului.”, spune Andreea Weinerich, preşedintele Fan Club Michael Jackson.
Şi pentru ca fanii să se poata simţi mai aproape de artistul iubit, ei au trimis scurte mesaje pe adresa de e-mail a Fan Clubului (andreea@michaeljacksonromania.ro). Mesajele au fost introduse în două imense baloane Jumbo, umplute cu heliu şi eliberate după terminarea melodiei “Cry”. A doua zi, evenimentul dedicat memoriei Regelui Pop a continuat tot în Herastrau, sub titulatura „MICHAEL, TE VOM IUBI MEREU”. Cu acest prilej s-au expus spre vânzare desene şi obiecte pictate, confecţionate manual de copiii de la Fundaţia Sf. Dimitrie, încasările revenind exclusiv autorilor.
În România, evenimentul ”World Cry” a avut loc simultan în Bucureşti şi Cluj Napoca. ”Evenimentul din Cluj a fost organizat de Fan Club Michael Jackson Cluj Napoca, cele două fan cluburi colaborând şi sprijindu-se reciproc cu această ocazie.”, ne mai informează Andreea Weinerich.

 
 

Urmărește-ne pe Google News