Bazându-se pe temperatura corpului lui Michael Jackson şi pe faptul că acesta avea ochii ficşi şi dilataţi la sosirea sa, pompierul din echipa de salvare Martin Blount a estimat în faţa Curţii superioare din Los Angeles că „Regele muzicii pop” părea mort de ceva timp, estimat de el la cel puţin 20 de minute, informează Agerpres.

Această mărturie o contrazice pe cea a lui Conrad Murray, medicul starului, care asigură că Michael Jackson încetase să respire cu un minut înainte ca el să cheme salvarea, iar aceasta a sosit în casa cântăreţului după patru minute de la apel.

Audierile preliminare sunt programate să dureze circa două săptămâni.

Michael Jackson a decedat în 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente. Autopsia a relevat că moartea i-a fost provocată de propofol, un anestezic puternic pe care starul îl utiliza ca somnifer.

Citeşte şi: Bodyguardul starului: „În timp ce-l resuscita pe Michael Jackson, Paris ţipa ‘Tati!’”

Urmărește-ne pe Google News