Așadar, în emisiunea Iulianei Tudor va avea loc o premieră muzicală pregătită de dirijorul Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” condusă de acesta. Orchestra „Lăutarii” și Nicolae Botgros vor cânta câteva melodii din repertoriul lui Michael Jackson. Astfel, vom auzi cum sună pentru prima dată melodiile starului american pe acordurile Lăutarilor!
În emisiunea de vineri vor mai participa: Anca Neacşu, Claudette şi Raoul, care vor fi secondaţi pe scenă de nume importante ale folclorului românesc: Maria Cârneci, Aurel Tămaş şi Aneta Stan. Dacă interpretarea pieselor de muzică populară nu reprezintă o dificultate pentru cei trei invitaţi obişnuiti cu scena muzicală, jocul popular este, cu adevărat, o provocare. La repetiţii, Claudia, Anca şi Raoul se lasă iniţiaţi în coregrafiile pregătite special pentru emisiune de ansamblurile folclorice invitate. Proba de foc va fi „jurizată” de telespectatorii TVR 1, în direct, în timpul emisiunii O dată-n viaţă, vineri, începând cu ora 21.00.
Buna dispoziţie rămâne în continuare misiunea principală a actorilor Maria Buză şi Marius Rizea, personajele Floarea şi Gheorghe.