Această sumă reprezintă de două ori venitul lunar al lui Madsen, şi se pare că acea companie din Malibu îşi va primi banii tot atunci când îi vor primi şi Pierce Brosnan şi Quentin Tarantino, alte persoane cărora actorul le datorează sume importante.
Aceasta nu este însă singura situaţie neplacută prin care a trecut Michael Madsen. Actorul a fost nominalizat la premiile Grammy categoria “cea mai bună lectură” pentru interpretarea din audiobook-ul “Soimul maltez”. Nu a fost însă invitat de organizatori să participe la festivitatea de decernare a premiilor, ci a aflat de nominalizare de la un prieten, care l-a sunat să-l felicite.
Madsen a decis să participe la eveniment, dar în momentul când impresarul său a sunat organizatorii să ceară detalii, a aflat că nu mai există nici un bilet disponibil pentru el şi că ar trebui să-şi cumpere unul şi să stea la un loc cu publicul obişnuit.