Soţia Corinna, fiul Mick şi managerul Sabine sunt cele trei persoane din anturajul lui Michael Schumacher care au declarat în ultima vreme că fostul pilot a făcut progrese mici, mici de tot, dar continue, în procesul de recuperare după accidentarea la cap suferită pe 29 decembrie 2013. Optimismul lor este combătut de doctorul Gary Hartstein, care a lucrat în Formula 1 şi care este în prezent profesor la spitalul universitar din Liège (Belgia).
“Ni se spune, pe un ton oarecum triumfalist, că Michael nu mai este în comă. Asta nu este o ştire. Cred că asistăm la o folosire cinică a limbajului pentru a crea o impresie care este aproape sigur falsă”, a declarat specialistul, citat de Daily Mail. Coma din care s-a trezit Schumi nu a fost naturală, ci indusă – acesta este unul dintre argumentele la care recurge Hartstein.
Ar mai trăi cel mult câţiva ani
Cu alte cuvinte, pacientul nu s-a trezit din comă, ci a fost trezit; dacă doreau şi considerau oportun, medicii ar fi putut lua această măsură mai devreme. Scurt pe doi: Michael are o contribuţie minimă, dacă nu cumva inexistentă, în privinţa acestui progres. “Sincer, mă îndoiesc că Schumacher nu mai este în comă. Iar speranţa de viaţă a unui pacient aflat în această stare şi care nu face progrese din punct de vedere neurologic se măsoară în luni sau în câţiva ani. Din păcate, cred că lumea asistă la îndelungul adio al lui Michael”, a mai declarat Gary Hartstein.