Într-un interviu acordat publicaţiei, prima doamnă a SUA le oferă reprezentatelor sexului frumos câteva sfaturi referitoare la relaţii şi la căsătorie. „Trebui să vezi cum se poartă cu mama lui, cu familia lui, cu copiii pe care nu-i cunoaşte şi, cel mai important, cu tine”, spune doamna Obama, rugându-le pe femei să nu mai fie orbite de avere, funcţii şi aspectul fizic. Frumuseţea trece şi apoi rămâne doar caracterul.
Mai mult, soţia preşedintelui le sfătuieşte pe femei să se pună mereu pe primul loc. Nu să-l pună pe partener, nu să-şi pună locul de muncă sau pe oricine altcineva. Să fie ele mereu primele, până când vor avea copii şi atunci să le cedeze lor locul fruntaş.
„Dacă eşti într-o relaţie acum şi el nu te face complet fericită, poţi să continui povestea de iubire, dar încearcă să fugi, la un moment dat, să nu te căsătoreşti cu el, deoarece dacă acum nu eşti mulţumită, mai târziu va fi şi mai rău”, le spune doamna Obama femeilor din lumea întreagă.
Preşedintele şi soţia lui au o relaţie fericită, după cum spun ei şi, de altfel, după cum se poate observa.