Mihaela Borcea, cunoscută femeie de afaceri și fosta soție a lui Cristi Borcea, trăiește clipe de fericire intensă, după ce iubitul ei, Sorin, a cerut-o recent în căsătorie. Cererea a fost gândită și organizată până în cele mai mici detalii, într-un mod romantic și plin de emoție, surprinzând-o pe Mihaela într-un moment cu totul special.

Sorin a decis că Mihaela este femeia alături de care dorește să își petreacă restul vieții, așa că a pus la cale totul în secret, iar într-un moment emoționant, s-a așezat în genunchi și a rostit întrebarea mult așteptată. Plină de bucurie, Mihaela a răspuns cu un entuziast „DA”, iar momentul a fost unul cu adevărat de neuitat pentru cuplu.

„Zilele acestea au fost cu adevărat speciale pentru noi/mine.(…) Sorin, iubitul meu, a făcut un gest extraordinar: mi-a dăruit un inel, acesta simbolizând cererea în căsătorie. Este un bărbat deosebit, care m-a învățat să iubesc din nou și să cred în puterea iubirii adevărate, un om minunat, cu o inimă mare, optimist, care mă surprinde în fiecare zi. Alături de el, am redescoperit bucuria lucrurilor simple și frumusețea fiecărui moment trăit împreună. Mă face să mă simt iubită, apreciată și respectată, iar pentru asta îi voi fi recunoscătoare. Momentul a fost plin de emoție, iar răspunsul meu a fost unul din toată inima „DA!”. Înconjurați de familie și prieteni, am trăit împreună clipe de neuitat, încărcate de bucurie și promisiuni pentru viitor”, a fost mesajul scris de Mihaela Borcea.

Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze acordul pentru resurse naturale. Dialog extrem de tensionat între cei doi lideri: „Ori încheiați o înțelegere, ori ne retragem. Te joci cu WW3” | VIDEO
Recomandări

Mihaela Borcea a fost cerută în căsătorie (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Mihaela Borcea a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui moment de neprețuit, cu un mesaj special de recunoștință adresat părinților lor spirituali, care au complotat pentru a face totul perfect. Radiază de fericire și se bucură de această nouă etapă în viața sa personală, alături de bărbatul care a făcut-o să creadă din nou în iubire.

Mihaela Borcea se recăsătorește la 13 ani de la divorțul de Cristi Borcea

În anul 2011, Mihaela Borcea și omul de afaceri Cristi Borcea au divorțat. Chiar dacă s-au separat, ei au continuat să aibă o relație bună de dragul copiilor lor, dar și de dragul afacerilor. Multă vreme, Mihaela Borcea a fost administratorului hotelului familiei Borcea din Olimp.

Discretă cu viața personală, Mihaela Borcea și-a găsit fericirea după divorțul de afacerist, de nouă ani trăiește o poveste de iubire alături de Sorin Rap, un fost polițist. Acum cei doi vor să facă următorul pas și în curând se vor căsători religios.

VIDEO. Volodimir Zelenski, luat peste picior de Donald Trump: „Este îmbrăcat elegant astăzi”
Recomandări
VIDEO. Volodimir Zelenski, luat peste picior de Donald Trump: „Este îmbrăcat elegant astăzi”

Anunțul a fost făcut chiar de Mihaela Borcea. „Va avea loc o slujbă la biserică, pentru că nu poți trăi în păcat. Eu sunt cu frica lui Dumnezeu”, a declarat fosta soție a lui Cristi Borcea, care exclude o cununie civilă cu Sorin Rap.

„Fără acte. Acestea nu țin loc de dragoste”, a completat ea.

În 1988, pe când avea doar 19 ani, Mihaela s-a căsătorit cu Cristi Borcea și spune că nu s-a bucurat de nunta de atunci. Ulterior a fost preocupată de familie, de afaceri. „Aveam 19 ani, era iarnă și eram foarte tânără. Nu prea m-am putut bucura de nunta mea.

Copiii întâi se vor ocupa de cariere, apoi își vor întemeia o familie. Și eu, și tatăl lor i-am învățat cum să se descurce în viață. Noi am luat-o de la zero, nu aveam nimic. Din 1988, totul am făcut împreună. Amândoi am muncit de copii, fără vacanțe”, a mai declarat Mihaela Borcea pentru Cancan.

„Nu poți spune că totul e roz. Am avut și noi probleme financiare, ca multă lume, mai ales în pandemie. Nimic nu pică din cer, dacă nu ești implicat total. Normal că am făcut și economii. Eu în niciun caz nu sunt o persoană cheltuitoare, ci una foarte echilibrată”, a spus fosta soție a lui Cristian Borcea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Modoranvasile   •   07.11.2024, 13:12

E totuși o persoană publică și are tot dreptul sa fie cu cineva ca sunt foarte multe persoane singure

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Uită-te bine la ea, o mai recunoști? Românca a plecat din țară de ani de zile, după divorț, cu 11 milioane de dolari în cont, de la fostul soț, și și-a refăcut complet viața la Paris! Ai ghicit cine e în poză?
Unica.ro

Acum s-a aflat cine e vedeta filmată în costum de baie pe pârtie, la Sinaia: ”Poliția nu face nimic, le place...”. Nimeni, dar nimeni nu se aștepta să fie chiar ea. Detaliul care stă pe buzele tuturor
Viva.ro

WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Adevarul.ro
Cum a pierdut Opoziția șansa de a răsturna Guvernul până-n toamnă REPORTAJ
Edward Sanda, laude la adresa soției sale, Cleopatra Stratan. Artistul și-a complimentat partenera: „E cea mai frumoasă”
Elle.ro
Edward Sanda, laude la adresa soției sale, Cleopatra Stratan. Artistul și-a complimentat partenera: „E cea mai frumoasă”
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Observatornews.ro
Caz şocant într-o şcoală din Oradea. O fetiţă de 11 ani a făcut infarct şi a căzut în braţele profesoarei: care e starea copilei după ce a stat în comă
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 28 februarie 2025. Fecioarele au un moment esențial, în care își vor stabili direcția de evoluție pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI