Vedeta a inaugurat recent cu mare fast parcul acvatic de la podul Ciurel, fostul ştrand Dâmboviţa din zona Crangaşi, extins şi reamenajat la standarde internaţionale, unde au fost prezente mai multe vedete printre care DJ Wanda, Doina Melinte, Raluca şi Denisa Tănase (Bambi), dar şi copiii ei Patrick şi Melissa. „Anul acesta nu voi merge la mare, din păcate, nici vacanţă nu îmi voi lua. Toate drumurile mele sunt în interes de afaceri. Însă când vreau să mă relaxez mai merg la ştrand, ca şi aşa ajung aproape zilnic din cauza problemelor administrative. Am aici un bazin cu generator de valuri, care generază valuri similare celor din mare. Aşa că sâmbăta şi duminica mai rămân la plajă şi astfel mă pot bucura de atmosfera de pe plaja Marii Negre chiar în mijlocul Bucureştiului şi mai am la dispoziţie şi şase bazine de înot, la alegere” a declarat Mihaela Borcea.