“Pentru a elimina surplusul de kilograme acumulate în urma sarcinilor şi a tratamentelor efectuate şi pentru a reveni la greutatea ideală, am urmat cu stricteţe foarte multe diete. Din păcate, succesul acestora nu era pe termen lung. Din dorinţa de a cunoaşte cât mai mult despre cum să slăbesc sănătos, am descoperit că administrarea unor pilule de slăbit părea să fie o metodă sigură, însă efectele adverse precum stările de ameţeală, căderea părului, apariţia ridurilor, dereglările de metabolism, tulburările de ritm cardiac, edemele, depresia, nervozitatea, atacul de panică au demonstrat că sunt o consecinţă gravă asupra sănătăţii! Graţie acestei experienţe personale, am luat decizia să identific şi să testez cele mai eficiente soluţii în materie de sănătate, sport, anti-ageing şi înfrumuseţare din întreaga lume”, scrie Mihaela în cartea pe care tocmai a lansat-o.
Totuşi, printre atâtea metode de slăbit pe care le-a încercat, Mihaela Borcea a descoperit una ideallă. Dieta Tisanoreica, dietă care se bazează nu pe ceaiuri sau pastile, ci pe alimente cu conţinut ridicat de proteine, minerale, vitamine şi fibre, face obiectul cărţii lansate de Mihaela chiar de ziua ei, potrivit puterea.ro.